După izbucnirea revoluţiei din februarie 1848 în Franţa, Engels îl urmează la Paris pe Marx, care fusese expulzat din Bruxelles de guvernul belgian. În aprilie 1848, la izbucnirea revoluţiei din Germania, Marx şi Engels pleacă la Köln, unde înfiinţează, în iunie, Noua gazetă renană, în paginile căreia apără programul revoluţionar: unificarea Germaniei într-o republică democrată unică. Anii 1848-1849 sînt ani de prigoană, în care Engels este în repetate rînduri arestat şi expulzat. În mai 1849, Engels ia parte, luptînd pe baricade, la insurecţia armată a poporului în Germania; după reprimarea insurecţiei, trece cu ultimele unităţi ale armatei revoluţionare pe teritoriul elveţian. La insistenţa lui Marx, pleacă la Londra.

În 1850 scrie Războiul ţărănesc german. În studiul Revoluţie şi contrarevoluţie în Germania, scris împreună cu Marx, făcînd bilanţul perioadei revoluţionare anterioare, acordă o atenţie deosebită problemelor insurecţiei armate. În noiembrie 1850, Engels se mută la Manchester, unde începe să lucreze la o casă de comerţ pentru a avea posibilitatea să dea un sprijin material lui Marx, care în perioada 1850-1870, în condițiile materiale extrem de grele ale vieţii în emigraţie, desfăşura o muncă intensă pentru elaborarea operei sale principale, Capitalul.

În timpul cît stă la Manchester, Engels scrie un mare număr de lucrări consacrate relaţiilor internaţionale, problemelor economice şi militare. Va locui aici pînă în 1870, întreţinînd tot timpul cu Marx o corespondenţă aproape zilnică, în care discută împreună cele mai diverse probleme de teorie, de politică şi de tactică a mişcării muncitoreşti. În toamna anului 1870, Engels se mută de la Manchester la Londra. La sosirea la Londra este cooptat în Consiliul general al Internaţionalei I.

Din articolele lui Engels împotriva lui Dühring, publicate în 1877-1878, este alcătuită mai tîrziu celebra sa lucrare Anti-Dühring. În această carte, Engels expune cele trei părţi constitutive ale marxismului: filozofia marxistă, economia politică marxistă şi teoria socialismului ştiinţific. În acelaşi timp, Engels studiază dezvoltarea ştiinţelor naturii, ale căror descoperiri contribuiau la fundamentarea şi la dezvoltarea concepţiei materialist-dialectice despre lume; rezultatele acestui studiu se concretizează în lucrarea Dialectica naturii, elaborată între 1873 şi 1886 şi publicată postum în 1925.

După moartea lui Marx (1883), Engels se consacră punerii la punct şi publicării volumelor al II-lea şi al III-lea ale Capitalului, pe care Marx nu reuşise să le termine în timpul vieţii. În 1885 Engels publică volumul al II-lea, iar în 1894 volumul al III-lea al Capitalului. Aceleiaşi perioade îi aparţin lucrările Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului (1884), precum şi Ludwig Feuerbach şi sfîrşitul filozofiei clasice germane (1886), în care arată, într-o formă populară, apariţia şi dezvoltarea filozofiei marxiste, raportul dintre aceasta şi filozofia anterioară şi face o expunere a tezelor fundamentale ale materialismului dialectic şi ale materialismului istoric.

Engels a întreţinut o bogată corespondenţă cu partidele socialiste din întreaga lume. O lucrare importantă, îndreptată împotriva oportunismului, este Contribuţii la critica proiectului de program social-democrat din 1891. În ultima perioadă a vieţii sale, după 1890, Engels dezvoltă, în scrisorile adresate diverşilor militanţi marxişti, tezele materialismului istoric, subliniind rolul luptei politice şi al ideilor în dezvoltarea societăţii. Moare la 5 august 1895, la Londra.

Engels a fost un gînditor şi un savant: filozof, economist, istoric, cunoscător al ştiinţelor naturii şi al artei militare, literat, lingvist. A îmbinat activitatea de îndrumare a mişcării muncitoreşti internaţionale revoluţionare cu o bogată operă ştiinţifică, în care a generalizat experienţa social-istorică, experienţa mişcării muncitoreşti, precum şi realizările cele mai însemnate ale ştiinţelor naturii.