Dictionar politic

  „Materialism şi empiriocriticism“
 
„Materialism şi empiriocriticism“, lucrare filozofică a lui V.I. Lenin, scrisă īn 1908 şi publicată īn 1909. 

Principalul curent filozofic īmpotriva căruia este īndreptată cartea este empiriocriticismul (machismul), ea fiind īn acelaşi timp o ripostă dată revizioniştilor ruşi, care au īncercat să substituie empiriocriticismul materialismului dialectic. Īnsemnătatea filozofică a lucrării constă īnsă nu numai īn critica făcută empiriocriticismului, ci īn primul rīnd īn contribuţia lui Lenin la dezvoltarea materialismului dialectic şi a materialismului istoric

Pe baza descoperirilor din ştiinţele naturii de la sfīrşitul sec. 19 şi īnceputul sec. 20, Lenin elaborează īn Materialism şi empiriocriticism definiţia ştiinţifică a materiei, dezvoltă teoria marxistă a cunoaşterii şi īndeosebi concepţia despre adevăr, despre raportul dintre adevărul relativ şi adevărul absolut, despre rolul practicii īn cunoaştere, precum şi teoria materialist-dialectică despre mişcare, spaţiu şi timp, cauzalitate, necesitate şi libertate etc. O importanţă particulară acordă Lenin legăturii indisolubile dintre materialismul dialectic şi descoperirile ştiinţelor naturii, precum şi problemei filozofice mai generale a raportului dintre fondul şi forma materialismului, insistīnd asupra perenităţii fondului materialismului şi relativităţii formei sale īn funcţie de gradul dezvoltării ştiinţei; el demonstrează de asemenea că ştiinţele contemporane ale naturii confirmă tezele materialismului dialectic. 

Evidenţiind cauzele idealismului „fizic“ şi semnificaţia filozofică a acestuia, Lenin pledează pentru īnsuşirea dialecticii de către oamenii de ştiinţă īn vederea depăşirii crizei filozofico-metodologice a fizicii contemporane. Īn Materialism şi empiriocriticism, Lenin supune criticii subiectivismul şi empirismul sociologic al empiriocriticismului şi empiriomonismului, precizīnd şi aprofundīnd concepţia lui Marx despre raportul dintre existenţa socială şi conştiinţa socială. Materialism şi empiriocriticism reprezintă un model de apărare principială a bazelor filozofice ale materialismului dialectic, īmpletită cu atitudinea creatoare faţă de teorie.

 

 

 
 Link-uri 
  Materialism şi empiriocriticism  (English)

 

 
 
 
 
 
          MIA Sageata Secţiunea romānă Sageata Dicţionar politic Sageata M