Karl Marx

[Teze despre Feuerbach][1]

 


Scris: în primăvara anului 1845
Publicat: pentru prima oară în: Friedrich Engels. Ludwig Feuerbach und der Ausgang der klassischen deutschen Philosophie, 1888
Sursa: Karl Marx, Friedrich Engels, Opere alese în două volume, ediţia a 3-a, vol. 2, 1967, Editura Politică, p. 373-375
Descărcare: doc, pdf
Transcriere: Liviu Iacob, aprilie 2007


 

1

Principala lipsă a oricărui materialism de pînă acum (inclusiv materialismul lui Feuerbach) este că obiectul, realitatea, sensibilul este luat numai sub forma obiectului sau a contemplării, şi nu ca activitate omenească sensibilă, ca practică, deci nu subiectiv. Aşa se face că latura activă a fost dezvoltată nu de materialism, ci de idealism, care însă a dezvoltat-o în mod abstract, deoarece idealismul, fireşte, nu cunoaşte activitatea reală, sensibilă ca atare. Feuerbach vede obiecte sensibile, realmente deosebite de obiectele gîndite, dar activitatea omenească el nu o ia ca activitate obiectivă. De aceea, în „Esenţa creştinismului“, el consideră ca activitate autentic omenească numai activitatea teoretică, în timp ce practica este luată şi fixată numai în forma ei de manifestare murdară-mercantilă. De aceea el nu înţelege însemnătatea activităţii „revoluţionare“, a activităţii „practic-critice“.

 

2

Problema dacă gîndirea omenească ajunge la adevărul obiectiv nu este o problemă teoretică, ci una practică. În practică, omul trebuie să dovedească adevărul, adică forţa şi caracterul real, netranscendent al gîndirii sale. Controversa în jurul realităţii sau nerealităţii unei gîndiri care se rupe de practică este o chestiune pur scolastică.

 

3

Teoria materialistă care afirmă că oamenii sînt produsul împrejurărilor şi al educaţiei şi că, prin urmare, oamenii se schimbă datorită unor împrejurări noi şi unei educaţii noi uită că şi împrejurările sînt schimbate de oameni şi că educatorul însuşi trebuie să fie educat. De aceea teoria aceasta ajunge în mod necesar să împartă societatea în două părţi, dintre care una se ridică deasupra societăţii (de pildă la Robert Owen).

Coincidenţa dintre schimbarea împrejurărilor şi schimbarea activităţii omeneşti poate fi privită şi înţeleasă în mod raţional numai ca practică revoluţionară.

 

4

Feuerbach porneşte de la faptul autoînstrăinării religioase, al dedublării lumii într-o lume religioasă, imaginară, şi una reală. El se limitează să reducă lumea religioasă la fundamentul ei profan şi nu observă că după această reducere principalul rămîne abia de făcut. Şi anume, împrejurarea că fundamentul profan se desprinde de sine însuşi şi se transpune în nori ca o împărăţie independentă, nu poate fi explicată decît prin faptul că însuşi acest fundament profan este în sine scindat şi contradictoriu. Prin urmare, acest fundament profan trebuie mai întîi înţeles în contradicţia lui şi apoi revoluţionat în practică prin înlăturarea acestei contradicţii. Prin urmare, după ce, de pildă, dezlegarea misterului familiei sfinte a fost găsită în familia pămîntească, aceasta din urmă trebuie ea însăşi să fie supusă unei critici teoretice şi revoluţionată în practică.

 

5

Nemulţumit cu gîndirea abstractă, Feuerbach face apel la contemplarea senzorială; dar el nu priveşte sensibilul ca activitate umană practică, sensibilă.

 

6

Feuerbach reduce esenţa religioasă la esenţa umană. Dar esenţa umană nu este o abstracţie inerentă individului izolat. În realitatea ei, ea este ansamblul relaţiilor sociale.

De aceea Feuerbach, care nu se ocupă de critica acestei esenţe reale, este nevoit:

1) să facă abstracţie de mersul istoriei, să considere sentimentul (Gemüt) religios în mod izolat şi să presupună un individ uman abstract-izolat;

2) de aceea la el esenţa umană nu poate fi privită decît ca „specie“, ca generalitate lăuntrică, mută, care uneşte numai prin legături naturale mulţimea indivizilor.

 

7

De aceea Feuerbach nu vede că „sentimentul religios“ este el însuşi un produs social şi că individul abstract analizat de el aparţine în realitate unei forme sociale determinate.

 

8

Viaţa socială este, în fond, practică. Toate misterele care împing teoria spre misticism îşi găsesc dezlegarea raţională în practica omenească şi în înţelegerea acestei practici.

 

Punctul cel mai înalt la care poate ajunge materialismul contemplativ, adică materialismul care nu concepe lumea sensibilă ca activitate practică, este contemplarea individului izolat în cadrul „societăţii civile“.

 

10

Punctul de vedere al vechiului materialism este societatea „civilă“; punctul de vedere al noului materialism este societatea omenească, sau omenirea care s-a socializat.

 

11

Filozofii nu au făcut decît să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba.

 

 

 


 

Scris în primăvara anului 1845.

Publicat pentru prima oară în: Friedrich Engels. „Ludwig Feuerbach und der Ausgang der klassischen deutschen Philosophie“.

Se tipăreşte după K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 3, Bucureşti, Editura politică, 1962, ed. a II-a, p. 5-9.

Nota red. Editurii Politice

 

 


 

[1].   „Tezele despre Feuerbach“ au fost scrise de Marx în primăvara anului 1845, la Bruxelles, şi sînt cuprinse în caietul său de însemnări din 1844-1847 sub titlul „1. ad Feuerbach“. Sub titlul „Marx despre Feuerbach“, ele au fost publicate pentru prima oară de Engels în 1888, şi anume ca anexă la ediţia separată revăzută a lucrării sale „Ludwig Feuerbach şi sfîrşitul filozofiei clasice germane“; tot acolo este indicat locul şi data cînd au fost scrise aceste teze. Editîndu-le în 1888, Engels a făcut în textul lor unele modificări de ordin redacţional pentru a face mai accesibile cititorului aceste însemnări, „care au fost scrise la repezeală şi nu erau nicidecum destinate tiparului. Ele au totuşi o valoare de nepreţuit, fiind primul document care conţine germenul genial al noii concepţii despre lume“ (Engels).

În volumul de faţă se publică textul tezelor aşa cum au fost publicate de Engels în 1888, adăugindu-se sublinierile şi ghilimelele care lipseau în ediţia din 1888, dar care există în manuscrisul lui Marx. Formularea dată de Marx în 1845 tezelor sună precum urmează:

Karl Marx

[Teze despre Feuerbach]

1. ad Feuerbach

1

Principala lipsă a oricărui materialism de pînă acum (inclusiv materialismul lui Feuerbach) este că obiectul, realitatea, sensibilul este luat numai sub forma obiectului sau a contemplării, şi nu ca activitate omenească sensibilă, ca practică, deci nu subiectiv. De aceea latura activă a fost dezvoltată abstract nu de materialism, ci de idealism, care, fireşte, nu cunoaşte activitatea reală, sensibilă ca atare. Feuerbach vede obiecte sensibile, realmente deosebite de obiectele gîndite; dar activitatea omenească el nu o ia ca activitate obiectivă. De aceea, în „Esenţa creştinismului“, el consideră ca activitate autentic omenească numai activitatea teoretică, în timp ce practica este luată şi fixată numai în forma ei de manifestare murdar-mercantilă. De aceea el nu înţelege însemnătatea activităţii „revoluţionare“, a activităţii „practic-critice“.

2

Problema dacă gîndirea omenească ajunge la adevărul obiectiv nu este o problemă teoretică, ci una practică. În practică, omul trebuie să dovedească adevărul, adică forţa şi caracterul real, netranscendent al gîndirii sale. Controversa în jurul realităţii sau nerealităţii gîndirii care se rupe de practică este o chestiune pur scolastică.

3

Teoria materialistă după care împrejurările şi educaţia se schimbă uită că împrejurările sînt schimbate de oameni şi că educatorul însuşi trebuie să fie educat. De aceea teoria aceasta trebuie să discearnă două părţi în societate, dintre care una se ridică deasupra societăţii.

Coincidenţa dintre schimbarea împrejurărilor şi schimbarea activităţii omeneşti sau propria schimbare nu poate fi privită şi înţeleasă în mod raţional decît ca practică revoluţionară.

4

Feuerbach porneşte de la faptul autoînstrăinării religioase, al dedublării lumii într-o lume religioasă şi una profană. El se limitează să reducă lumea religioasă la fundamentul ei profan. Împrejurarea că fundamentul profan se desprinde de sine însuşi şi se transpune în nori ca o împărăţie independentă nu poate fi însă explicată decît prin faptul că acest fundament profan este în sine scindat şi contradictoriu. Prin urmare, acest fundament profan trebuie înţeles atît în sine, în contradicţia lui, cît şi revoluţionat în practică. Prin urmare, după ce, de pildă, dezlegarea misterului familiei sfinte a fost găsită în familia pămîntească, aceasta din urmă trebuie ea însăşi să fie nimicită teoretic şi practic.

5

Nemulţumit cu gîndirea abstractă. Feuerbach recurge la contemplarea senzorială; dar el nu priveşte sensibilul ca activitate umană practică, sensibilă.

6

Feuerbach reduce esenţa religioasă la esenţa umană. Dar esenţa umană nu este o abstracţie inerentă individului izolat. În realitatea ei, ea este ansamblul relaţiilor sociale. De aceea Feuerbach, care nu se ocupa de critica acestei esenţe reale, este nevoit :

1) să facă abstracţie de mersul istoriei, să considere sentimentul (Gemüt) religios în mod izolat şi să presupună un individ uman izolat-abstract;

2) de aceea esenţa umană nu poate să fie privită decît ca „specie“, ca generalitate lăuntrică, mută, care uneşte numai prin legături naturale mulţimea indivizilor.

7

De aceea Feuerbach nu vede că ,.sentimentul religios“ este el însuşi un produs social şi că individul abstract analizat de el aparţine unei forme sociale determinate.

8

Viaţa socială este, în fond, practică. Toate misterele care duc teoria spre misticism îşi găsesc dezlegarea raţională în practica omenească şi în înţelegerea acestei practici.

9

Punctul cel mai înalt la care poate ajunge materialismul contemplativ, adică materialismul care nu concepe lumea sensibilă ca activitate practică, este luarea în considerare a individului izolat şi a societăţii civile.

10

Punctul de vedere al vechiului materialism este societatea civilă; punctul de vedere al noului materialism este societatea omenească, sau omenirea socială.

11

Filozofii nu au făcut decît să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba.

 

(Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 3, Bucureşti, Editura politică, 1962, ed. a II-a, p. 575-577.)

Titlul „Teze despre Feuerbach“ a fost dat de Institutul de marxism-leninism de pe lîngă CC. al P.C.U.S., în concordanţă cu prefaţa lui Engels la lucrarea sa „Ludwig Feuerbach“.

  - Nota red. Editurii Politice (nota 304, vol. 2)

 

 


(Opere alese în două volume,
Vol. II, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura de Stat Pentru Literatură Politică, 1955)