Karl Marx

Statutul general
al Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor[1]

 


Scris: 21-27 octombrie 1864 (textul iniţial)
Publicat: sub formă de broşură, Londra, 1871 (textul definitiv)
Sursa: Karl Marx, Friedrich Engels, Opere alese în două volume, ediţia a 3-a, vol. 1, 1966, Editura Politică, p. 336-339
Transcriere: Liviu Iacob, noiembrie 2006


 

Avînd în vedere

că eliberarea clasei muncitoare trebuie să fie opera clasei muncitoare însăşi;

că lupta pentru eliberarea clasei muncitoare nu este o luptă pentru privilegii de clasă şi monopoluri, ci pentru drepturi şi datorii egale şi pentru desfiinţarea oricărei dominaţii de clasă; 

că aservirea economică a muncitorului de către acaparatorii mijloacelor de muncă, adică a izvoarelor vieţii, stă la baza sclaviei sub toate formele ei, la baza mizeriei sociale, a degradării intelectuale şi a dependenţei politice;

că eliberarea economică a clasei muncitoare este, prin urmare, ţelul măreţ căruia trebuie să-i fie subordonată, ca mijloc, orice mişcare politică;

că toate încercările făcute pînă acum pentru atingerea acestui ţel au dat greş din cauza slabei solidarităţi a muncitorilor din diferitele ramuri de activitate din fiecare ţară şi a lipsei unei uniuni frăţeşti a clasei muncitoare din diferitele ţări;

că eliberarea clasei muncitoare nu este o problemă locală sau naţională, ci o problemă socială care priveşte toate ţările în care există societatea modernă, şi că rezolvarea ei depinde de colaborarea practică şi teoretică a ţărilor celor mai înaintate;

că noul avînt pe care l-a căpătat în ultima vreme mişcarea clasei muncitoare în ţările industriale cele mai dezvoltate din Europa, trezind noi speranţe, constituie, totodată, un serios avertisment împotriva repetării vechilor greşeli şi impune să se treacă imediat la unirea mişcărilor care mai sînt încă răzleţe;

pornind de la aceste considerente, a fost întemeiată Asociaţia Internaţională a Muncitorilor.

Ea declară

că toate asociaţiile şi persoanele care aderă la ea trebuie să recunoască adevărul, dreptatea şi moralitatea ca regulă de conduită a unora faţă de alţii şi faţă de toţi oamenii, fără deosebire de culoare, credinţă sau naţionalitate.

Nici datorii fără drepturi, nici drepturi fără datorii.[2]

Şi în acest sens a fost întocmit următorul Statut:

1. Prezenta Asociaţie se întemeiază cu scopul de a servi drept centru de legătură şi de colaborare sistematică[3] între asociaţiile muncitoreşti care există în diferite ţări şi care urmăresc acelaşi scop, şi anume: apărarea, dezvoltarea şi deplina eliberare a clasei muncitoare.

2. Numele asociaţiei este „Asociaţia Internaţională a Muncitorilor“.

3. În fiecare an va fi convocat Congresul general al muncitorilor, alcătuit din delegaţi ai secţiilor Asociaţiei. Congresul proclamă năzuinţele comune ale clasei muncitoare, ia măsurile necesare în vederea unei activităţi rodnice a Asociaţiei Internaţionale şi numeşte Consiliul General al Asociaţiei.

4. Fiecare congres stabileşte data şi locul unde se va convoca următorul congres. Delegaţii se întrunesc la data şi locul stabilit, fără a mai fi nevoie pentru aceasta de o invitaţie specială. Consiliul General poate, în caz de nevoie, să schimbe locul unde urmează să se întrunească congresul, dar nu poate să amîne data convocării lui. Congresul stabileşte în fiecare an sediul Consiliului General şi alege pe membrii acestuia. Consiliul General astfel ales are dreptul să-şi completeze rîndurile cu noi membri.

La fiecare din congresele anuale, Consiliul General prezintă un raport public asupra activităţii desfăşurate în cursul anului. În cazuri urgente, Consiliul General poate convoca congresul înainte de termenul anual reglementar.

5. Consiliul General se compune din muncitori aparţinînd diferitelor ţări reprezentate în Asociaţia Internaţională. El alege din sînul său persoanele care urmează să îndeplinească funcţiile necesare pentru conducerea treburilor Asociaţiei, cum sînt funcţiile de casier, secretar general, secretari-corespondenţi pentru diferitele ţări etc.

6. Consiliul General acţionează ca un organ internaţional care stabileşte legătura între diferitele grupuri naţionale şi locale ale Asociaţiei, astfel ca muncitorii dintr-o ţară să fie în permanenţă informaţi despre mişcările iniţiate de clasa lor în toate celelalte ţări ale Europei; ca problemele de interes general care se ridică într-o asociaţie să fie discutate de toate celelalte asociaţii şi ca, în cazul cînd ar fi necesare măsuri practice imediate, de pildă în cazul unor conflicte internaţionale, asociaţiile afiliate Asociaţiei să poată acţiona simultan şi în mod coordonat.

Ori de cîte ori va fi nevoie, Consiliul General trebuie să ia iniţiativa propunerilor care urmează a fi prezentate diferitelor asociaţii naţionale sau locale.

Pentru înlesnirea legăturilor sale cu asociaţiile afiliate, Consiliul General publică dări de seamă periodice.

7. Dat fiind că, pe de o parte, succesul mişcării muncitoreşti în fiecare ţară poate fi asigurat numai prin puterea pe care o dă unirea şi organizarea şi că, pe de altă parte, eficienţa activităţii Consiliului General internaţional depinde în bună parte de faptul dacă el va avea de-a face cu un număr mic de centre naţionale ale asociaţiilor muncitoreşti sau cu un număr mare de asociaţii locale, mici şi răzleţe e necesar ca membrii Asociaţiei Internaţionale să depună toate eforturile pentru a unifica asociaţiile muncitoreşti fărîmiţate din ţările respective în organizaţii naţionale, care să fie reprezentate prin organe centrale naţionale.

Se înţelege de la sine că la aplicarea acestui articol din Statut trebuie să se ţină seama de caracterul specific al legilor din fiecare ţară şi că, indiferent de piedicile puse de legi, nici unei asociaţii locale independente nu-i este interzis să fie în corespondenţă directă cu Consiliul General.

7a.[4] În lupta sa împotriva puterii colective a claselor avute, proletariatul poate acţiona ca clasă numai dacă se organizează ca partid politic aparte, opus tuturor vechilor partide create de clasele avute.

Această organizare a proletariatului ca partid politic este indispensabilă pentru asigurarea victoriei revoluţiei sociale şi atingerea scopului ei final — desfiinţarea claselor.

Unirea forţelor, pe care clasa muncitoare a şi înfăptuit-o datorită luptei ei economice, trebuie, totodată, să servească acestei clase drept pîrghie în lupta împotriva puterii politice a exploatatorilor ei.

Avînd în vedere că magnaţii funciari şi magnaţii capitalului vor folosi întotdeauna privilegiile lor politice pentru a apăra şi a eterniza monopolurile lor economice şi pentru a aservi munca, cucerirea puterii politice devine marea datorie a proletariatului.

8. Fiecare secţie are dreptul să-şi numească un secretar propriu, care să poarte corespondenţă cu Consiliul General.

9. Oricine recunoaşte şi apără principiile Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor poate deveni membru al acesteia. Fiecare secţie a Internaţionalei este răspunzătoare de integritatea membrilor pe care-i primeşte.

10. În caz de schimbare a domiciliului dintr-o ţară în alta, fiecare membru al Asociaţiei Internaţionale se va bucura de sprijinul frăţesc al muncitorilor organizaţi în Asociaţie.

11. Deşi unite într-o uniune indisolubilă de colaborare frăţească, asociaţiile muncitoreşti care aderă la Asociaţia Internaţională îşi păstrează totuşi neatinse organizaţiile lor existente.

12. Actualul Statut poate fi revizuit de fiecare congres cu condiţia ca 2/3 din delegaţii prezenţi să fie de acord cu revizuirea.

13. Tot ceea ce nu este prevăzut în acest Statut va fi completat prin dispoziţii speciale, care vor fi supuse revizuirii la fiecare congres.

 

 


 

Textul iniţial al Statutului a fost redactat de Marx între 21 şi 27 octombrie 1864. Textul definitiv a fost publicat ca broşură la Londra în 1871.

Se tipăreşte după K. Marx şi F. Engels. Opere,vol. 17., Bucureşti, Editura politică, 1963, p. 466—469, şi vol. 18, 1964, p. 153  — Nota red. Editurii Politice

 

 


 

[1]. Textul iniţial al Statutului Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor a fost scris de Marx în octombrie 1864 în limba engleză şi aprobat de Consiliul Central la 1 noiembrie acelaşi an ca Statut provizoriu (vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 16, Bucureşti, Editura politică, 1963, p. 15—18). La Congresul de la Geneva din 1866 Statutul a fost confirmat cu unele completări şi modificări împreună cu Regulamentul de organizare care i-a fost anexat. În toamna anului 1866 Statutul şi Regulamentul de organizare au fost traduse în limba franceză de către Marx şi Lafargue, şi la sfîrşitul lui noiembrie au apărut la Londra sub formă de broşură ţinîndu-se seama de principalele modificări aduse la Congresul de la Geneva (vezi K. Marx şi F. Engels Opere, vol. 16, Bucureşti, Editura politică, 1963, p. 562—566). Dar această broşură n-a fost răspîndită. În 1867 a apărut la Londra traducerea în limba engleză a Statutului şi Regulamentului de organizare, în care s-a ţinut seama de modificările introduse din momentul adoptării Statutului provizoriu în 1864 de către congresele de la Geneva şi de la Lausanne. La congresele următoare ale Internaţionalei — de la Bruxelles (1868) şi Basel (1869) — s-au adoptat o serie de hotărîri care reprezintă completări la Statut. În circulaţie se aflau însă exemplare din Statut în care nu se ţinuse seama de aceste completări şi modificări. O serie de inexactităţi esenţiale au rămas şi în ediţiile engleze publicate după congresele de la Geneva şi de la Lausanne. În afară de aceasta lipsea o ediţie oficială a Statutului în diferite limbi, ceea ce a făcut ca într-o serie de ţări să apară traduceri inexacte ale Statutului; în traducerea apărută în limba franceză în 1866 şi semnată de proudhonistul de dreapta Tolain a fost denaturată teza deosebit de importantă a rolului luptei politice în eliberarea clasei muncitoare. Ţinînd seama de toate aceste împrejurări, Marx şi Engels, pregătind Conferinţa de la Londra, au întocmit un proiect de rezoluţie cu privire la o nouă ediţie a Statutului Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor (vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 17, Bucureşti, Editura politică, 1963, p. 432). Conferinţa de la Londra a adoptat rezoluţia propusă de Marx cu privire la publicarea unei noi ediţii autentice a Statutului şi Regulamentului de organizare în limbile engleză, germană şi franceză, hotărînd totodată ca toate traducerile în alte limbi să fie aprobate de Consiliul General.

La sfîrşitul lunii septembrie-octombrie 1871 Marx şi Engels au pregătit o nouă ediţie a Statutului şi Regulamentului de organizare, care au fost revizuite în lumina rezoluţiilor tuturor congreselor Internaţionalei şi ale Conferinţei de la Londra. Concomitent au fost scoase din Statut şi Regulament tezele care nu mai erau actuale. A fost scrisă din nou secţiunea „Anexe“, în care sînt amănunţit argumentate toate modificările şi completările introduse. Sub supravegherea nemijlocită a lui Marx şi Engels a fost pregătită traducerea Statutului şi Regulamentului în limbile germană şi franceză. Ediţia oficială a Statutului general şi a Regulamentului de organizare („General Rules and Administrative Regulations of the International Working Men's Association“) a apărut la Londra în limba engleză, sub formă de broşură, la începutul lunii noiembrie, în limba franceză, în decembrie 1871; în limba germană Statutul şi Regulamentul au apărut sub formă de broşură la Leipzig, precum şi în ziarul „Volksstaat“ nr. 12 din 10 februarie 1872. Ediţia oficială a Statutului şi Regulamentului în limba italiană, pregătită cu participarea lui Engels, n-a apărut, deoarece Consiliul General nu dispunea de fondurile necesare. În formă prescurtată Statutul şi Regulamentul au fost publicate în limba italiană de editurile „Plebe“ şi „Eguaglianza“.  — Nota red. Editurii Politice (nota 226, vol. 1)

[2]. Înaintea frazei „Nici datorii fără drepturi, nici drepturi fără datorii“, în Statutul provizoriu din 1864 se mai aflau următoarele: „Ei socot că este de datoria fiecărui om să ceară şi să i se recunoască nu numai lui însuşi, ci şi tuturor acelora care-şi fac datoria, drepturile omului şi ale cetăţeanului“. Acest pasaj şi cel precedent, care au un caracter de declaraţie au fost introduse de Marx în partea introductivă a Statutului provizoriu în 1864, la insistenţa unor membri ai comisiei alese de Consiliul Central pentru redactarea documentelor-program ale Internaţionalei (vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 16, Bucureşti, Editura politică, 1963, p. 16).  — Nota red. Editurii Politice (nota 227, vol. 1)

[3]. În ediţia engleză lipseşte cuvîntul: sistematică.  — Nota red. Editurii Politice

[4]. Art. 7a este o scurtă expunere a rezoluţiei adoptate în 1871 de Conferinţa de la Londra şi a fost inclus în Statut ca o completare pe baza hotărîrii Congresului de la Haga al Internaţionalei I (septembrie 1872).  — Nota red. Editurii Politice