Este de prisos să demonstrăm necesitatea publicării unei ediţii engleze a „Capitalului“. Dimpotrivă, s-ar cuveni să se explice de ce această ediţie engleză a fost amînată pînă acum în pofida faptului că de cîţiva ani încoace teoriile expuse în această carte au fost în mod continuu discutate, atacate şi apărate, explicate şi denaturate în presa periodică şi în literatura curentă atît din Anglia cît şi din America.
Cînd, la scurt timp după moartea autorului, în 1883, necesitatea unei ediţii engleze a acestei opere a devenit evidentă, d-l Samuel Moorei), un vechi prieten al lui Marx şi al autorului acestor rînduri, familiarizat cu conţinutul cărţii poate mai bine decît oricare altul, s-a oferit să efectueze traducerea, pe care executorii testamentari literari ai lui Marx ţineau să o prezinte publicului. S-a stabilit ca eu să confrunt manuscrisul cu originalul şi să propun modificările pe care le consider necesare. Ocupaţiile profesionale însă l-au împiedicat pe d-l Moore să termine traducerea atît de repede pe cît doream noi toţi, aşa încît am acceptat bucuroşi propunerea doctorului Avelingi) de a prelua o parte din această muncă. În acelaşi timp, doamna Avelingi), fiica cea mai mică a lui Marx s-a oferit să verifice citatele şi să reconstituie textul original al numeroaselor pasaje extrase din lucrările unor autori englezi şi din Cărţile Albastre, pasaje traduse de Marx în limba germană. Cu unele excepţii, inevitabile, lucrul acesta s-a făcut.
Doctorul Aveling a tradus următoarele părţi: 1. Capitolele X (Ziua de muncă) şi XI (Rata şi masa plusvalorii); 2. secţiunea a Vl-a (Salariul, capitolele XIX—XXII); 3. din capitolul XXIV, paragraful 4 (Împrejurări care etc.) pînă la sfîrşitul cărţii, cuprinzînd ultima parte a capitolului XXIV, capitolul XXV şi întreaga secţiune a VIII-a (capitolele XXVI pînă la XXXIII); 4. cele două prefeţe ale autorului17. Restul cărţii a fost tradus de d-l Moore. În timp ce fiecare traducător poartă răspunderea numai pentru partea pe care a tradus-o, mie îmi revine răspunderea pentru întreaga lucrare.
Ediţia a treia germană, care a stat la baza traducerii noastre, a fost pregătită de mine în 1883. La întocmirea ei am folosit unele note lăsate de autor, în care sînt indicate pasajele din ediţia a doua care urmau să fie înlocuite cu pasaje corespunzătoare din textul francez publicat în 18711). În felul acesta, modificările făcute în textul ediţiei a doua concordă în general cu modificările pe care Marx le-a recomandat, într-o serie de indicaţii scrise de mîna lui, pentru o traducere engleză plănuită acum zece ani în America, dar la care s-a renunţat ulterior deoarece, şi acesta a fost motivul principal, nu s-a găsit un traducător corespunzător. Acest manuscris ne-a fost pus la dispoziţie de vechiul nostru prieten d-l F. A. Sorgei) din Hoboken, statul New Jersey. El indică şi alte cîteva inserări din ediţia franceză; cum însă acest manuscris este mult anterior ultimelor indicaţii date de Marx pentru ediţia a treia, am considerat că nu am dreptul să-l folosesc decît în mod excepţional, îndeosebi în cazurile cînd ne ajută să învingem unele dificultăţi. De asemenea, în majoritatea pasajelor dificile, textul francez ne-a ajutat să stabilim ce anume era gata să sacrifice autorul însuşi, acolo unde la traducere era nevoie să se sacrifice, unele pasaje din textul original care prezentau importanţă.
Există totuşi o dificultate de care nu l-am putut cruţa pe cititor. Este vorba de folosirea unor expresii într-un sens diferit nu numai de cel curent, ci şi de sensul obişnuit în economia politică. Acest lucru n-a putut fi evitat. Orice concepţie nouă într-o ştiinţă implică o revoluţie în termenii tehnici ai ştiinţei respective. Dovada cea mai bună în această privinţă o oferă chimia, unde întreaga terminologie se modifică în mod radical aproximativ la fiecare douăzeci de ani şi unde cu greu putem găsi o combinaţie organică care să nu fi avut o serie întreagă de denumiri diferite. Economia politică s-a mulţumit, în general, să preia expresiile din viaţa comercială şi industrială şi să opereze cu ele, pierzînd complet din vedere faptul că în felul acesta ea se limita la sfera îngustă a ideilor exprimate de aceşti termeni. Astfel, nici chiar reprezentanţii economiei politice clasice, deşi ştiau foarte bine că atît profitul cît şi renta nu sînt decît subdiviziuni, porţiuni ale acelei părţi neplătite a produsului pe care muncitorul trebuie să o livreze patronului său (primul apropriator al ei, dar nu posesorul ei ultim, exclusiv), nu au depăşit, totuşi, noţiunile obişnuite de profit şi rentă, nu au analizat niciodată în ansamblu, ca un tot unitar, această parte neplătită a produsului (pe care Marx o numeşte plusprodus) şi nu au ajuns deci niciodată să înţeleagă în mod clar nici originea ei, nici natura ei şi nici legile care reglementează repartiţia ulterioară a valorii ei. De asemenea, orice activitate productivă, cu excepţia agriculturii şi a meseriilor, este înglobată, fără să se facă vreo distincţie, în termenul manufactură, ştergîndu-se astfel deosebirea dintre două perioade mari şi radical diferite ale istoriei economice: perioada manufacturii propriu-zise, bazată pe diviziunea muncii manuale, şi perioada industriei moderne, bazată pe folosirea maşinilor. Este însă de la sine înţeles că o teorie care consideră producţia capitalistă modernă o etapă trecătoare în istoria economică a omenirii trebuie să folosească o terminologie deosebită de cea curentă a autorilor care consideră această formă de producţie ca fiind veşnică şi definitivă.
N-ar fi, poate, de prisos, să spunem cîteva cuvinte despre metoda de a cita a autorului. În majoritatea cazurilor citatele servesc, aşa cum se obişnuieşte, ca material documentar în sprijinul afirmaţiilor făcute în text. În multe cazuri însă se citează pasaje din lucrările unor economişti cu scopul de a se arăta cînd, unde şi cine a exprimat pentru prima oară în mod clar o anumită teză. Astfel se procedează atunci cînd teza citată prezintă importanţă ca expresie mai mult sau mai puţin adecvată a condiţiilor producţiei sociale şi ale schimbului, dominante într-o epocă sau alta. În asemenea cazuri citatul se dă cu totul independent de faptul că Marx împărtăşeşte sau nu concepţia respectivă sau de faptul că ea este general valabilă. Aceste citate completează prin urmare textul ca un comentariu curent luat din istoria ştiinţei.
Traducerea noastră cuprinde numai primul volum al lucrării lui Marx. Dar acest volum constituie în mare măsură un tot şi a fost considerat timp de douăzeci de ani ca o lucrare de sine stătătoare. Volumul al doilea, pe care l-am publicat în 1885 în limba germană, este, fără îndoială, incomplet fără volumul al treilea, care nu poate fi publicat înainte de sfîrşitul anului 1887. Cînd va apărea originalul german al volumului al treilea, va fi oportun să ne gîndim la pregătirea unei ediţii engleze a celor două volume.
„Capitalul“ este numit adesea pe continent „biblia clasei muncitoare“. Nimeni dintre cei care cunosc mişcarea muncitorească nu va nega că pe zi ce trece concluziile trase în această lucrare devin într-o măsură tot mai mare principiile de bază ale marii mişcări a clasei muncitoare, nu numai în Germania şi în Elveţia, dar şi în Franţa, în Olanda, în Belgia, în America şi chiar în Italia şi în Spania, că pretutindeni clasa muncitoare recunoaşte tot mai mult în aceste concluzii expresia cea mai adecvată a situaţiei şi aspiraţiilor ei. Şi în Anglia teoriile lui Marx exercită chiar în momentul de faţă o puternică influenţă asupra mişcării socialiste, care se răspîndeşte în rîndurile persoanelor „culte“ nu în mai mică măsură decît în rîndurile clasei muncitoare. Dar aceasta nu este totul. Se apropie cu repeziciune timpul cînd o analiză temeinică a situaţiei economice a Angliei se va impune ca o necesitate naţională imperioasă. Dezvoltarea sistemului industrial al Angliei, care nu este posibil fără o extindere permanentă şi rapidă a producţiei şi, prin urmare, a pieţelor de desfacere, a ajuns la un punct mort. Liberul schimb şi-a epuizat resursele; însuşi Manchesterul se îndoieşte de această evanghelie economică a sa de odinioară2). Industria din alte ţări, care se dezvoltă în ritm rapid, sfidează pretutindeni producţia engleză, şi nu numai pe pieţe apărate de taxele vamale protecţioniste, dar şi pe pieţele neutre şi chiar de această parte a Canalului Mînecii. În timp ce forţele productive cresc în progresie geometrică, pieţele se extind în cel mai bun caz în progresie aritmetică. Ciclul decenal de stagnare, prosperitate, supraproducţie şi criză, care s-a repetat încontinuu din 1825 pîna în 1867, pare să se fi încheiat într-adevăr, dar numai pentru a ne arunca în mlaştina desperării unei depresiuni permanente şi cronice. Mult aşteptata perioadă de prosperitate nu vrea să vină; ori de cîte ori ni se pare că se întrevăd simptomele care-i vestesc apropierea, ele dispar. Între timp însă, fiecare iarnă care soseşte pune din nou întrebarea: „Ce-i de făcut cu şomerii?“ Dar în timp ce numărul şomerilor creşte cu fiecare an, nimeni nu poate răspunde la această întrebare; şi noi aproape că putem să calculăm momentul cînd şomerii îşi vor pierde răbdarea şi îşi vor lua soarta în propriile lor mîini. Într-un asemenea moment trebuie desigur ascultată vocea unui om a cărui teorie este rezultatul unui studiu de o viaţă întreagă al istoriei economice şi al situaţiei economice a Angliei şi care pe această bază a ajuns la concluzia că, cel puţin în Europa, Anglia este singura ţară în care revoluţia socială inevitabilă ar putea fi înfăptuită în întregime prin mijloace paşnice şi legale. Desigur că el nu a uitat niciodată să adauge că nu se aşteaptă ca clasele dominante din Anglia să se supună acestei revoluţii paşnice şi legale fără „proslavery rebellion“18.
5 noiembrie 1886
Friedrich Engels
1) „Le Capital. Par Karl Marx“. Traducere de d-l M. J. Roy, revizuită în întregime de autor. Paris, Lachâtre. Această traducere conţine, în special în ultima parte a cărţii, modificări şi adăugiri însemnate faţă de textul celei de-a doua ediţii germane.
2). La adunarea trimestrială a Camerei de comerţ din Manchester, cure a avut loc astăzi după-amiază, s-au purtat discuţii aprinse în problema liberului schimb. S-a propus următoarea rezoluţie: „După 40 de ani de aşteptări zadarnlce ca şi alte naţiuni să urmeze exemplul Angliei şi să adopte liberul schimb, Camera consideră că a sosit timpul să-şi revizuiască punctul de vedere“. Rezoluţia a fost respinsă cu o majoritate de un singur vot, proporţia fiind de 21 de voturi pentru şi 22 de voturi contra. („Evening Standard“, 1 noiembrie 1886.)
17. Numerotarea capitolelor din ediţia engleză a volumului I al „Capitalului“ nu corespunde numerotării din primele trei ediţii germane. — Nota red.
18. Proslavery rebellion — rebeliunea proprietarilor de sclavi din sudul S.U.A., care a dus la războiul civil din 1861—1865. — Nota red.