În ultimul timp s-a dezlănţuit o campanie mai viguroasă pentru salvarea deţinuţilor politici din închisori, supuşi unui regim de asasinare lentă. S-a format în acest sens comitetul de apărare a deţinuţilor antifascişti din închisori... Presa democrată a dat sprijin larg acestei acţiuni legale şi de pură umanitate, iar masele largi populare s-au sezisat în mod impresionant la strigătul pentru salvarea acelora ale căror trupuri şi inimi sînt strivite în mod bestial de stăpînii ultimelor fortăreţe medievale.
Astfel, comitetul de apărare a deţinuţilor antifascişti a primit zeci de mii de adeziuni din întreaga ţară şi străinătate. S-au alăturat acestei lupte demne întreaga muncitorime conştientă, dar pauperizată la maxim, apoi intelectualitatea românească, aceea care înţelege răspîntia istorică de astăzi şi simte zvîrcolirile fascismului războinic.
Prima etapă a acestei acţiuni s-a soldat prin ameliorarea întrucîtva a regimului din cîteva închisori. Ministerul de Justiţie fiind sezisat de dezlănţuirea unei atari campanii organizate, a lansat un comunicat îndeajuns de echivoc prin care promitea totuşi măsuri de rigoare în vederea intrării în legalitate. Ceva mai mult, a fost delegat inspectorul Glod să ancheteze situaţia de la închisoarea Doftana. În rapoartele prezentate însă Direcţiunii generale a închisorilor şi desigur Ministerului de Justiţie, sus-numitul inspector aducea la cunoştinţa mai-marilor săi că între zidurile mucede ale Doftanei domneşte ordine şi voie bună...
Serile trecute a urcat treptele redacţiei noastre o delegaţie neobişnuită, formată din femei bătrîne, mamele ai căror fii îşi sfîrşesc viaţa în închisori. Figuri de ceară, cu ochii umeziţi, au întins, fără să spună un cuvînt, o hîrtie cu scris încîlcit şi exasperat.
"Nu cerem libertatea copiilor noştri a căror vină este că au crezut într-o idee, însă cerem respectarea legilor care îi fereşte de moartea ce li se pregăteşte. De sute [de] ori am bătut drumurile ce duc pînă la porţile închisorilor, însă degeaba. Am aşteptat zile şi nopţi cu legăturile în spate. Aduceam copiilor noştri rufe curate şi cîteva pîini, dorind să-i vedem dacă mai sînt în viaţă. Ne-au alungat. Aceia din închisori sînt copii noştri şi chiar dacă legile de astăzi spun că au greşit, noi nu vom înceta niciodată să luptăm pentru salvarea lor."
Totodată mamele celor închişi mi-au dat un lung memoriu, semnat de către deţinuţii antifascişti şi care a fost înaintat Direcţiunii generale a penitenciarelor.
"Noi, deţinuţii politici - îşi încep aceştia memoriul - fiind aduşi la închisoarea Braşov ca martori într-un proces, am raportat d-lui inspector Racoviţeanu, cu ocazia inspecţiei efectuate de d-sa la această închisoare, despre tratamentul la care sîntem supuşi noi, deţinuţii politici din închisoarea Doftana secţia <<C>>. Credem însă necesar de a întocmii şi un memoriu către Direcţiunea generală a penitenciarelor despre cele raportate verbal, deşi ştim dinainte că va trebui să înfruntăm urgia direcţiunii Doftana pentru că am adus la cunoştinţa organelor superioare ororile şi grozăviile la care sîntem supuşi."
Reproducem fragmente:
"...Îndată ce am intrat în închisoare şi ni s-a făcut percheziţia am fost despărţiţi în două grupuri cîte trei; un grup sub scări şi celalalt pe coridor, în faţa uşii de la grefă.
...Celulele nu sînt de loc încălzite. Pretextul este că uzina ar fi defectă. La început se mai încălzea puţin caloriferul pentru 30-40 minute seara, însă în ultimul timp nu se mai face nici aceasta. Baie n-am făcut de opt luni, posibilitatea de a ne spăla nu sînt decît cele 2-3 căni cu apă pe zi, dar care abia ajung la spălarea mîinilor şi pentru băut. Cărţi nu ni se dau deloc. Nici din biblioteca închisorii, nici din biblioteca noastră proprie confiscată şi nici cărţile care ne sosesc... Îngrijirea medicală este cu totul inexistentă. Medicul închisorii nu vine cu lunile...
...Plimbarea este în mod oficial de o oră pe zi, ceea ce este foarte puţin cînd stăm ziua întreagă închişi şi cu tineta în celulă. Dar un simplu calcul dovedeşte că nu avem nici măcar o oră pe zi. Căci se scot cîte 6-7 la plimbare din cei 61 de deţinuţi politici din secţia << C>>. Plimbarea începe la ora 7 dimineaţa şi ţine pînă la ora 11, apoi de la ora 1 pînă la 4 după-amiază. Or, pentru a face plimbarea de o oră trebuiesc zece ore pe zi, pe cînd plimbarea noastră se efectuează în şapte ore.
Mîncarea este cît se poate de proastă, nu conţine nimic hrănitor. Ciorba este numai apă încălzită cu care ne spălăm picioarele în lipsă de altă apă. Pachetele cu alimente pe care le primim de acasă nu ni se dau în celulă, pentru ca nu cumva să ajutăm pe un alt deţinut politic, care nu are ce mînca.
Ţinerea pachetelor în magazie dă posibilitatea să ne fure o mare parte din alimente. Banii care ne sosesc sînt ţinuţi la cancelarie săptămîni. Ultima dată cînd am primit bani a fost la 20 decembrie 1935 şi această sută de lei nu mi-a fost dată nici în ziua de 18 ianuarie 1936, cînd am plecat la Braşov. Pretextul este că d. contabil n-are timp pentru efectuarea plăţii.
...În timpul sărbătorilor de Crăciun a fost în secţia noastră d. director Savinescu şi ne-a cerut să ieşim la muncă. Noi nu putem accepta aceasta în condiţiile umilitoare impuse de d-sa, pentru că noi ştim că şi în trecut au fost scoşi deţinuţii politici la muncă şi puşi intenţionat la curăţirea closetelor, la spălatul duşumelelor din cancelaria administraţiei, aceasta strîns legat cu schingiuirea şi terorizarea permanentă pentru a smulge declaraţii de renunţare la convingerile noaste politice. D. director afirmă pretutindeni: "Eu sînt pus în acest post ca să vă distrug".
Noi am mai cerut d-lui director redarea atelierelor noastre cu sculele noastre, care au fost confiscate de direcţiunea închisorii, pentru ca să putem lucra şi a ne îmbunătăţii traiul. Am declarat că ne procuram singuri uneltele de lucru de care va mai fi nevoie şi vom ceda o parte din veniturile atelierelor direcţiei închisorii. Dar am rămas mai departe în aceleaşi celule.
Noi nu cerem altceva decît lucruri elementare şi perfect legitime. Cerinţele noastre sunt următoarele:
Ziua să nu mai stăm închişi în celulele care ne distrug sănătatea, ci afară la aer, într-o curte din interiorul închisorii.
Redarea atelierelor noastre cu sculele care ne-au fost confiscate, procurîndu-ne pe cont propriu uneltele de lucru de care va mai fi nevoie şi cedînd o parte din veniturile noastre direcţiunii închisorii.
Redarea bibliotecii noastre confiscate şi a unui ziar de informaţii.
Asistenţă medicală cel puţin o dată pe lună. Încetarea înjurăturilor şi a diferitelor şicane care ni se fac.
Căldură suficientă în celule pe timp de iarnă.
Îmbunătăţirea hranei, iar alimentele care ni le trimit familiile noastre să ni le administrăm singuri, şi nu gardienii.
Lucrurile proprii de îmbrăcăminte să ni se dea voie să le păstrăm în celulă."
Dar n-am reprodus... decît cîteva pasaje. Descrierea existenţei lor negre e lungă şi înfiorătoare. Dîrji însă, aceşti luptători de mari idealuri, deşi sub ameninţările morţii, îndură torturile fără să-şi frîngă însă linia conştiinţei lor politice. Asemenea fapte de înaltă moralitate se petrec în aerul împuţit al Doftanei.
Ne întrebăm, însă, în numele căror drepturi un om fără scrupule, înrăit pînă la completa abrutizare, cum este cazul directorului Savinescu de la Doftana, poate dispune de viaţa unor oameni condamnaţi pentru sinceritatea opiniei lor?
Cui or fi folosind toate aceste abjecţii, expresia cea de pe urmă a unor concepţii barbare?
Numai aşa se explică tăcerea şi învăluirea acestor inimaginabile orori de către Ministerul de Justiţie. Pentru că nu este admisibil ca departamentul dreptăţii să nu cunoască realitatea din închisorile care îi apaţin!...
Cerem, pe lîngă acestea, să se instituie o comisie formată din reprezentanţii Ministerului de Justiţie şi Interne, cîţiva doctori magistraţi, avocaţi şi rude ale deţinuţilor politici, care împreună să meargă la închisoarea Doftana pentru a dovedi, şi Ministerul de Justiţie să se convingă, că asemenea bestialităţi se săvîrşesc cu prisosinţă în închisorile noastre.
Am arătat că cei condamnaţi la ani de ocnă nu cer lucruri extraordinare. Vor doar aer curat în celulele lor: cărţi, apă, baie o dată pe lună, să nu mai fie pălmuiţi, doctorii pentru vindecarea rănilor, hainele lor calde şi să aibă voie de a împărţi între ei merindele pe care le primesc de acasă. S-ar periclita cu aceasta siguranţa organizaţiei actuale de stat?
Acuzaţii aceştia n-au asasinat, n-au frustat miliarde şi nu şi-au trădat patria. Cred numai în alte idei.
Adevărul, L, nr. 15.979, 23 februarie 1936