|
|
|
Scris: 1957 |
|
|
„Capitalismul popular“ din America a ajuns mai aproape de ţinta socialistă a bunăstării depline pentru fiecare decât orice sistem socialist existent astăzi (adevărat; nu există niciunul).
Aceasta a fost una dintre concluziile la care a ajuns o comisie de doisprezece lideri americani care s-au întrunit în noiembrie trecut la Universitatea Yale. Concluziile au fost anunţate într-o broşură publicată de acea universitate şi de Consiliul Publicitar (Advertising Council, Inc. Când în America se deranjează academicienii, se pune o întrebare de rigoare: cine plăteşte?).
Comisia era compusă din oameni de afaceri (buni), lideri sindicali (labour leaders, şi mai buni), un editor de ziare (excelent) şi şapte profesori de la Yale (magnifici).
Sarcina lor în această dezbatere a fost de a „regândi“ şi „clarifica“ economia modernă a Statelor Unite (ce mămăligi de comisari! începeţi bine să vă câştigaţi indemnizaţiile de prezenţă de cel puţin o mie de dolari! Ignoraţi — în America nu există limite la recordurile de prostie — că singura poziţie de apărare a capitalismului este aceasta: economia „nu poate fi gândită“. Şcoala „clasică“ a revoluţiei burgheze a îndrăznit să o „gândească“ şi a oferit bazele maşinii comuniste a lui Karl Marx. Apoi aţi dat înapoi cu economia „vulgară“ şi cu ştiinţele voastre universitare, îngrozite de teoremele „doctorului terorii roşii“. Apoi, în secretul comitetelor politice, aţi tremurat văzând că Marx gândise bine şi că doar revoluţiile se „gândesc“ în prealabil. Acum aţi decis să „regândiţi“ economia, pe care noi, dincolo de toate universităţile Yale şi societăţile anonime, am gândit-o de un secol: înainte, căci nu vi se va permite să scăpaţi!).
Ei au descoperit că economia naţională este „dictată“ de popor (deja aţi dat cu nasul de dictatură, şi nu de libertate: dictatura populară emulează democraţia populară a acelei alte pleave răsăritene de lachei ai „regândirii“!), care îşi exprimă votul prin dolari pe piaţă — „decizând astfel el însuşi ce trebuie să fie produs, în loc să ia ceea ce guvernul hotărăşte să-i ofere acestui popor“ (este pusă între ghilimele în text o primă regândire de toată frumuseţea, atât de nouă: „cererea“ consumatorului plătitor care „dictează“ planul de producţie, şi nu dictatura de stat: o spun vechii şi noii „mercantilişti libertari“; la ce bun să mai deranjăm prebendele de la „Advertising Council, Inc.“? Ori publicitate comercială, ori „dictatură a clientului“, jupânilor!).
(Să-i lăsăm puţin să vorbească pe limba lor). La deschiderea discuţiilor din 16-17 noiembrie, decanul Edmund W. censore (Sinnott: a nu păcătui) al Şcolii Postuniversitare de la Yale, moderatorul (moderator: să ne americanizăm vocabularul în stilul RAI-TV) comisiei, a spus că sistemul economic american s-a schimbat încă de pe vremea preşedintelui McKinley. El a spus că, deşi acesta este un sistem capitalist (o, mulţumesc, Sinnott!), caracterizat prin libertatea de iniţiativă, prin concurenţă şi prin mobilul profitului, „el diferă sub ambele aspecte: o corectă (fair) participare a întregului popor la proprietate şi cea mai mare eficienţă cu care acesta satisface cele mai diverse necesităţi şi aspiraţii ale poporului însuşi“.
El a spus că termenul „People’s capitalism“ este „un termen potrivit şi atrăgător (appealing: plăteşte Advertising-ul etc.) care ne va ajuta în prezentarea (undertaking, a întreprinde; sunteţi doctoratul comis-voiajorilor) unei viziuni proaspete şi neşablonată a sistemului nostru“ (treceţi şi voi, cu steagurile desfăşurate, în rândul antidogmaticilor!).
Terminologia menţionată mai sus a fost adoptată de Advertising Council (spre uzul poporului plătitor-dictator?! să te cruceşti!).
(Acum vine partea frumoasă şi nu mai întrerupem). Comisia a declarat că modelul capitalismului american nu poate fi copiat (duplicated) în întregime în altă parte şi că liderii naţiunii nu trebuie să încerce să determine alte naţiuni să-l adopte ca atare.
Cu toate acestea, trebuie să ne străduim să prezentăm sistemul nostru cu claritate şi în termeni care să arate cum alţii pot trage profit din anumite părţi ale sale, pentru o utilizare care va varia de la caz la caz.
Sovieticii au făcut o mare greşeală refuzând să lase celelalte popoare să ajungă la socialism (!) pe propria lor cale. Noi trebuie să fim mai flexibili decât ruşii în a recunoaşte că popoarele altor ţări pot ajunge la „capitalismul popular“ pe căi proprii.
(Perfectă emulare, aşadar, din ambele părţi, în a face loc „căilor naţionale“ de a ajunge la socialismul popular al ruşilor sau la capitalismul popular al americanilor. Acord emoţionant în a-şi transmite reciproc formulele despre „descoperirea greşelilor“, precum şi despre viziunile moderne „proaspete şi neşablonate“... Noi, „stereotipiştii“, reafirmăm că peste tot capitalismul este acelaşi şi că peste tot calea spre socialism este aceeaşi. Dacă ne-ar mai trebui o dovadă, aceasta ar sta în faptul că „comunismul popular“ răspândit din Est şi „capitalismul popular“ lansat din Vest vorbesc aceeaşi limbă. Şi emană o duhoare egală).
Aviz cititorului: frazele dintre paranteze şi scrise în cursiv nu sunt cuprinse în textul comunicatului Associated Press...