Amadeo Bordiga

Un document nedemn de comunişti

Intervenind în situaţia creată în partidul nostru, Prezidiul Internaţionalei Comuniste ne-a somat — văzând în Comitetul de Înţelegere [Comitato d’Intesa] nucleul unei fracţiuni constituite în sânul partidului — să-l dizolvăm sub sancţiunea excluderii.

Prezidiul, deşi anunţă acordarea deplinei libertăţi a dezbaterii precongresuale, nu spune nimic despre acuzaţiile formale de fracţionism şi sectarism intern aduse de noi împotriva Centrului partidului italian şi nu anunţă nicio măsură menită să elimine adevăratele cauze ale crizei partidului.

Acest lucru nu ne miră, căci trebuie să constatăm cu durere că ne aflăm în faţa unei noi aplicări tipice a metodelor de conducere ale Internaţionalei, pe care le-am combătut şi le vom combate. Faptul de a fi dispus să susţii în congrese şi în dezbateri punctul de vedere şi acţiunile tovarăşilor care fac parte din organele de conducere internaţionale este un titlu care acoperă orice eroare şi orice vină în lupta împotriva adversarului burghez şi transformă orice neajuns, fie el şi cel mai scandalos, într-un brevet de pur spirit revoluţionar bolşevic şi leninist. Metodele dizolvante ale Centrului italian sunt acoperite de conducătorii Internaţionalei pentru că noi ne aflăm în opoziţie în privinţa mai multor puncte ale politicii lor.

Măsurile pe care le-ar reclama situaţia dificilă a partidului şi tensiunea internă la care a dus campania neloială organizată de Centru împotriva Comitetului de Înţelegere se reduc la mecanica formalistă a unei discipline care nu convinge şi nu se face respectată. Grava problemă a tendinţelor şi fracţiunilor din Partid — care se pune istoric ca o consecinţă a tacticii politice pe care acesta o urmează şi ca o verificare a oportunităţii acesteia, ca un simptom al deficienţelor sale ce trebuie primit cu maximă atenţie — se pretinde a fi depăşită prin somaţii şi ameninţări, prin supunerea unor tovarăşi la obişnuitele constrângeri disciplinare, lăsându-se să se creadă că de conduita lor personală va depinde întreaga dezvoltare ulterioară a Partidului.

Potrivit acestei metode, antimarxistă în esenţă şi sterilă în rezultate, noi am putea, la fel ca atâtea elemente nesigure şi oportuniste care manevrează la periferia glorioasei noastre Internaţionale, să începem să negociem şi să ne târguim cu centrul conducător, să punem condiţii, să formulăm la rândul nostru ameninţări, să ajungem la un compromis şi la o tranzacţie similare celor care sunt produsul dispreţuitei tactici parlamentare burgheze. Prin aceste înţelegeri, mai mult sau mai puţin laborioase şi anevoioase, între personaje şi „oameni politici“ mai mult sau mai puţin influenţi, se disimulează şi se amână de multă vreme probleme grave ale vieţii Internaţionalei şi ale acţiunii sale, probleme care reapar inevitabil mai dificile şi mai grave. Noi am putea, la rândul nostru, să aruncăm în balanţă ameninţarea unei sciziuni şi a formării unui nou partid în caz de excludere, iar pe cântarul „politicii“ pretins comuniste ar fi evaluate şansele noastre de a primi cu atât mai multă satisfacţie cu cât ne-am dovedi mai capabili de a face rău partidului şi Internaţionalei.

Dar noi nu vom acţiona în acest fel. Înţelegem disciplina într-un chip infinit diferit. Aşa cum nu am ezitat să renunţăm la conducerea Partidului, tot aşa nu ne simţim împinşi de repetatele provocări ale Centrului spre mizerabilul răspuns de a fabrica un partid dizident, pentru uzul şi consumul unui grup de conducători rămaşi pe dinafară. În faţa unei constrângeri materiale, ne amintim că ţinem mai presus de orice la locul nostru de simpli militanţi de rând ai Partidului Comunist şi ai Internaţionalei, pe care îl vom păstra cu o voinţă de fier, fără a renunţa vreodată să ne opunem, printr-o critică neobosită, acelor metode pe care le considerăm potrivnice interesului şi viitorului cauzei noastre.

Noi, acuzaţi de fracţionism şi scizionism, în faţa eventualităţii unei rupturi cu Partidul, vom sacrifica unităţii acestuia opiniile noastre, executând o somaţie pe care o considerăm nedreaptă şi dăunătoare Partidului. Prin aceasta vom demonstra că noi, cei ai Stângii italiene, suntem poate singurii pentru care disciplina este un lucru serios şi nenegociabil.

Noi reafirmăm toate manifestările anterioare ale gândirii noastre şi toate actele noastre. Negăm faptul că acest Comitet de Înţelegere ar fi fost o manevră ce urmărea scindarea Partidului şi constituirea unei fracţiuni în sânul său şi protestăm din nou împotriva campaniei desfăşurate pe această bază fără a ni se acorda dreptul la apărare şi înşelând în mod scandalos Partidul. Cu toate acestea, întrucât Prezidiul crede că impunerea dizolvării Comitetului de Înţelegere este un pas care îndepărtează fracţionismul, noi, deşi suntem de o părere contrară, ne vom supune; dar, în acelaşi timp, trebuie să lăsăm Prezidiului întreaga răspundere pentru turnura pe care o va lua situaţia internă a Partidului şi pentru manifestările ce se vor naşte din starea de spirit de reacţie provocată de maniera în care Centrul a administrat viaţa internă a Partidului, manifestări pe care Comitetul de Înţelegere le canaliza şi le disciplina pe o cale utilă Partidului şi viitorului său fericit. Noi credem că trâmbiţata lichidare a Comitetului de Înţelegere nu va face decât să alimenteze în Partid fracţionismul nedorit de noi şi care îşi va putea lua, fără voia noastră, revanşa.

Este adevărat că am primit asigurarea că toate sancţiunile disciplinare luate împotriva tovarăşilor aderenţi la Comitetul de Înţelegere, printre care excluderea tovarăşului Girone şi o întreagă serie de destituiri din funcţii, vor fi anulate, şi că libertatea de discuţie pentru Congres va fi absolută. Dar libertate de discuţie înseamnă discuţie pe picior de egalitate de drepturi şi de mijloace, iar o garanţie serioasă nu ar exista în această privinţă decât dacă ar fi acceptate propunerile înaintate de noi la timpul lor Centrului, propuneri despre care nu se mai suflă o vorbă. Nu ar trebui să fie permis să se ţină congresele federale înainte de o dezbatere în presă şi înainte de publicarea tezelor şi moţiunilor propuse de diferitele tendinţe, şi nici să se trimită la aceste congrese un reprezentant al curentului obedient Centrului care să debiteze pe seama Stângii toate atacurile tipărite în aceste zile, fără ca un tovarăş, deopotrivă la curent cu datele dezbaterii, să le poată combate. Şi nici nu ar fi admisibil să se prezinte în ziarul Partidului — adică al tuturor tovarăşilor — articolele şi declaraţiile unora dintre noi însoţite de note introductive şi comentarii mai mult sau mai puţin tendenţioase şi jurnalisticeşte regizate, în timp ce din partea noastră nici nu s-ar putea şi cu siguranţă nici nu s-ar dori să se procedeze la fel cu scrierile altor curente. Dar noi nu ne târguim pentru apărarea acestor garanţii şi renunţăm, deşi nu avem încrederea că vor fi acordate, să le asigurăm prin munca noastră de control, singurul scop al Comitetului de Înţelegere. Tovarăşii să judece dacă aceste cereri erau sau nu oportune şi să apere ei înşişi Partidul, aşa cum pot, împotriva recurgerii la metode pe care a trebuit să le definim drept „giolittism“, menite să falsifice rezultatele consultării sale.

Comitetul de Înţelegere, după această ultimă luare de poziţie, este dizolvat. Vom sista orice activitate de legătură şi de difuzare a textelor noastre către membrii Partidului, precum şi ţinerea de reuniuni independente de cele convocate de organele Partidului. Bineînţeles, aceasta nu înseamnă a renunţa la dreptul de la sine înţeles al grupului de tovarăşi ce pot fi priviţi drept exponenţii Stângii de a se consulta pentru munca pur teoretică a discutării şi elaborării tezelor concluzive, activitate ale cărei rezultate sunt destinate să apară exclusiv în presa Partidului.

În ciuda virulenţei la care a coborât Centrul, noi ne vom strădui să ridicăm dezbaterea la înălţimea sarcinilor Partidului şi să le oferim tovarăşilor o înţelegere completă a orientării Stângii în diferitele chestiuni, evitând atacurile la persoană şi bârfele. Sperăm să nu fim nevoiţi să continuăm la nesfârşit să rectificăm afirmaţiile inexacte făcute pe seama noastră şi să reducem dezbaterea asupra politicii Centrului în situaţia italiană la o cronicuţă puţin edificatoare a activităţii sale interne; dar dacă vom fi constrânşi la aceasta, sperăm să înceteze boicotarea scrisorilor de rectificare şi protest, pe care a trebuit să renunţăm să le aducem la cunoştinţa tovarăşilor pe altă cale decât cea a presei Partidului. Continuarea folosirii abuzive a acestor mijloace ar conduce la consecinţe pentru care am declinat deja în mod categoric orice coresponsabilitate.

Tovarăşii vor judeca faptele noastre. Pentru noi nu contează să ne asigurăm o adeziune sau o simpatie superficială din partea lor şi să strângem voturi pentru Congres, ci să reuşim să ridicăm dezbaterea şi conştiinţa Partidului ceva mai presus de atitudinile superficiale şi meschine pe care se speculează atunci când se doreşte înlăturarea fără efort a neplăcerii de a fi pus în discuţie şi criticat. Dacă se doreşte în schimb să se organizeze înşelăciunea demagogică şi să se industrializeze confuzionismul şi dezorientarea, n-au decât s-o facă, dar să nu creadă că vor construi ceva durabil. Răul pricinuit partidului va rămâne, dar nu se va salva poziţia grupurilor şi grupuşoarelor artizane ale unei metode atât de politicianiste, decor vulgar sortit să cadă curând, lăsând să se vadă pericolele oportunismului şi ale degenerării partidului, împotriva cărora vom duce întotdeauna, fără menajamente şi fără rezerve, o luptă nemiloasă, încrezători că imensa majoritate a comuniştilor italieni se va ridica precum un singur om dacă ameninţarea şi pericolul ar deveni o realitate iminentă, măturând jocul meschin al tertipurilor şi al diversiunilor, nu pentru a diviza Partidul, ci pentru a-l călăuzi intact şi compact pe calea care îi este trasată.

MIA  |  Secţiunea română  |  Amadeo Bordiga