Au trecut de la terminarea liceului aproape şase ani. Pereţii suri ai unui liceu militar mi-au îngenunchiat anii copilăriei şi ai adolescenţei, în eforturile unei educaţii prusace - adeseori (în original: arareori. Greşeală de tipar -
n. red.) cu bătăi. Păstrez şi astăzi cucuiul loviturilor de cravaşă aplicate de către comandantul meu.
Nopţi întregi, alături de alţi cinci camarazi, închişi cu dreve la geamuri, n-am putut să ne odihnim din cauza loviturilor primite la spate şi în cap.
Crima era fuga la teatru. Aveam atunci toţi între 18-19 ani...
În fiecare ajun de vacanţă, comandanţii de plutoane sau companii ne spuneau pe tonuri agresive:
"Aceia care sînteţi fii de ţărani sau de muncitori n-aveţi voie să lucraţi alături de părinţii voştri. Nu înjosiţi uniforma. Nu mai sînteţi nici ţărani, nici muncitori. Voi sînteţi ofiţerii de mîine!"
Frazele acestea le-am auzit de nenumărate ori în cei 7 ani petrecuţi într-un liceu militar.
Fiu de mărunt proprietar, cu origine pur ţărănească, supus de mic copil unei educaţii religioase, pînă la îmbîcsire - spiritul şovin naţional impregnat cu ura de rasă - n-au putut să prindă în mine rădăcinile dorite de alţii. Căile întrebuinţate de educatorii mei au fost false şi lipsite de un criteriu metodic.
Clasa cea din urmă, clasa a 8-a, am făcut-o la un liceu din Bucureşti, al cărui director este renumit pentru antisemitismul său.
Cu toate că am apărut în uniforma liceului militar, că în certificatele mele se specifica precis religia ortodoxă şi numele pur românesc - directorul acestui liceu m-a suspectat continuu ca fiind evreu botezat - cu nume schimbat - datorita aspectului meu fizic semit.
Deşi numele meu era Stănescu, mi-a spus întotdeauna Abramovici. Toată această atmosferă, pe care o credeam cu totul alta - comparată cu cea a liceului militar de unde venisem - m-a băgat într-o adevărată panică.
Trecînd în universitate, starea mea sufletească s-a agravat - neîntîlnind nimic din oamenii şi viaţa autentică pe care eu o doream cu ardoare între zidurile liceului militar.
Toate acestea m-au dezorientat cu totul şi, nemaifiind în stare să-mi găsesc punctul de sprijin, la 21 de ani, m-am retras într-o mînăstire, într-o totală decepţie.
Primele luni s-au desfăşurat în mod tragic şi în complectă trîndăvie, ca a tuturor călugărilor. Literatura religioasă şi formula adîncă a cultului ortodox au avut darul să mă îndepărteze cu totul de Dumnezeu, în care nu mai credeam înainte de a intra. Abia ceva mai tîrziu, aprovizionîndu-mă cu Capitalul lui Karl Marx, cu Engels şi Lenin - sensul înţelept al unei vieţi mari a început să mi se arate. Şi după aproape doi ani de mînăstire, cu o lectură marxistă bogată - am revenit din nou la viaţă, despre care am înţeles că este luptă.
Şcoala românească - asemenea învăţămîntului burghez de pretutindeni - arată că interesele diverselor clase se reflectă în educaţie...
Cuvîntul liber, II, nr. 14, 9 februarie 1935
* Este titlul unei anchete organizate de Cuvîntul liber la care au răspuns, alături de Al. Sahia, scriitori ca: Tudor Arghezi, G. Bacovia, Al. Philippide, Miron Paraschivescu, Demostene Botez ş.a. (n. red)