La 7 octombrie Ilici s-a mutat de la Vîborg la Petrograd. S-a hotărît să respectăm cu stricteţe toate regulile conspiraţiei şi să nu comunicăm adresele unde va sta ascuns nici măcar membrilor Comitetului Central. L-am instalat în cartierul Vîborg, în locuinţa Margaritei Vasilievna Fofanova, aproape de bulevardul Lesnoi, într-o clădire mare de pe colţ, unde stăteau aproape exclusiv muncitori. Locuinţa era foarte comodă. În momentul acela nu se mai afla nimeni în casă, nici măcar femeia de serviciu, iar Margarita Vasilievna era o bolşevică înflăcărată, care îndeplinea cu multă tragere de inimă toate însărcinările primite de la Ilici. Trei zile mai tîrziu, la 10 octombrie, Ilici a participat la o şedinţă a Comitetului Central, care a avut loc în locuinţa Suhanovei. La această şedinţă s-a adoptat rezoluţia cu privire la insurecţia armată. 10 membri ai Comitetului Central (Lenin, Sverdlov, Stalin, Dzerjinski, Troţki, Uriţki, Kollontai, Bubnov, Sokolnikov şi Lomov) au votat pentru insurecţia armată, iar contra au votat Zinoviev şi Kamenev.
La 15 octombrie a avut loc o şedinţă a organizaţiei din Petrograd. Ea s-a ţinut la Smolnîi (chiar şi acest fapt este foarte semnificativ) ; erau prezenţi delegaţi ai raioanelor (din partea raionului Vîborg au participat opt persoane). Mi-aduc aminte că pentru insurecţia armată s-a pronunţat Dzerjinski, iar contra ei — Ciudnovski. Acesta din urmă fusese rănit pe front şi avea braţul în eşarfă. Vorbind cu însufleţire, el încerca să demonstreze că vom fi în mod inevitabil înfrînţi, că nu trebuie să ne pripim. „Nu este nimic mai uşor decît să mori pentru revoluţie, dar noi vom dăuna cauzei revoluţiei dacă ne vom lăsa împuşcaţi !“ Ciudnovski a murit într-adevăr pentru cauza revoluţiei în timpul războiului civil. El nu era un flecar, dar punctul lui de vedere era totuşi pe de-a întregul greşit. Nu mai ţin minte ce au spus ceilalţi vorbitori. Cînd s-a trecut la vot, marea majoritate s-a pronunţat pentru insurecţia imediată, inclusiv toţi delegaţii raionului Vîborg.
A doua zi, la 16 octombrie, s-a ţinut pe bulevardul Lesnoi, la duma sectorului Lesnoi, o şedinţă lărgită a Comitetului Central, la care au luat parte, pe lîngă membrii Comitetului Central, şi membrii Comitetului Executiv al Comitetului de partid din Petrograd, ai organizaţiei militare, ai Consiliului comitetelor sindicale din Petrograd, ai sindicatului feroviarilor, ai Comitetului districtual de partid Petrograd. La această adunare s-au discutat două linii : cea a majorităţii — care era pentru insurecţia imediată, şi cea a minorităţii — care era împotriva insurecţiei imediate. Rezoluţia lui Lenin a întrunit o majoritate covîrşitoare — 19 voturi pentru, 2 contra şi 4 abţineri. Decizia era luată. În cadrul unei şedinţe închise a Comitetului Central a fost ales Comitetul militar-revoluţionar.
La Ilici veneau foarte puţini oameni : eu, Maria Ilinicina şi o singură dată a fost şi tov. Rahia. Îmi amintesc de următoarea scenă. Ilici o trimisese undeva pe Fofanova ; s-a înţeles cu ea să nu deschidă nimănui şi să nu răspundă la sonerie. Eu cînd veneam, băteam în uşă într-un fel anume. Fofanova avea un văr care învăţa la o şcoală militară. Într-o seară l-am găsit pe acest tînăr stînd pe scară cu un aer îngrijorat. Văzîndu-mă, mi-a spus : „Ştiţi, a pătruns cineva în casa Margaritei“. — „Cum aşa ?“ — „Am venit, am sunat, mi-a răspuns o voce de bărbat ; am mai sunat iarăşi, dar nu mi-a mai răspuns nimeni“. I-am îndrugat ceva băiatului, l-am asigurat că Margarita este astăzi la o adunare, că s-a înşelat şi m-am liniştit abia după ce l-am văzut urcîndu-se în tramvai şi plecînd. Eu m-am întors, am bătut după semnalul convenit şi, cînd Ilici mi-a deschis uşa, i-am făcut scandal : „Tînărul ar fi putut să cheme lumea“. — „Am crezut că e ceva urgent“. Aveam mereu de îndeplinit însărcinări date de Ilici. La 24 octombrie a trimis Comitetului Central o scrisoare în care arăta că puterea trebuie cucerită chiar în ziua aceea. A trimis-o pe Margarita cu scrisoarea, dar nu a avut răbdare să aştepte întoarcerea ei, şi-a pus peruca şi s-a dus la Smolnîi ; nu se mai putea întîrzia nici o clipă.
Raionul Vîborg se pregătea de insurecţie. La primăria raionului se adunaseră vreo 50 de muncitoare. O doctoriţă le învăţase toată noaptea să facă pansamente. La sediul comitetului raional muncitorii veneau în grupuri pentru a primi arme. Dar în raionul Vîborg n-aveai contra cui să lupţi ; au fost arestaţi doar un colonel şi cîţiva iuncheri, care veniseră să bea ceai la un club muncitoresc. În cursul nopţii, Jenea Egorova şi cu mine am plecat la Smolnîi pe un camion să aflăm cum merge treaba.
În dimineaţa zilei de 25 octombrie (7 noiembrie) 1917, guvernul provizoriu a fost răsturnat. Puterea de stat a trecut în mîinile Comitetului militar-revoluţionar — organ al Sovietului din Petrograd, care se afla în fruntea proletariatului şi a garnizoanei din oraş. În aceeaşi zi, la Congresul al II-lea al Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din întreaga Rusie, s-a constituit guvernul muncitoresc-ţărănesc, Consiliul Comisarilor Poporului, al cărui preşedinte a fost numit Lenin.