Metoda noastră de lucru tinde spre o sistematizare generală a doctrinei marxiste istorice, dar din motive evidente ce ţin de mijloacele limitate ale actualei mişcări acest lucru nu se poate face în mod organic şi ducând înainte pe un plan uniform toate diferitele părţi, şi cu atât mai puţin se doreşte să se facă expunând capitol cu capitol o „materie“ determinată, ca într-un curs şcolar sau academic. Breşele ce trebuie astupate în bagajul de luptă al mişcării comuniste sunt atât de multe şi atât de grave, încât se lucrează sub presiunea celor mai grave manifestări ale dezorientării şi oportunismului şi, într-un anumit sens, a actualităţii dispreţuite de noi, iar din când în când trebuie chiar să ne dedicăm repunerii pe linia corectă a unor teorii elucubrate de grupuri care ar dori să se numească extremiste şi „afine“ nouă. Prin urmare, unele sectoare importante ale teoriei, metodei şi tacticii proletare au fost tratate în mod alternativ, uneori în reuniunile de studiu şi lucru, alteori în serii de scrieri la rubrica „Pe firul timpului“, în acest bilunar. De mult timp nu mai este însă posibil să scoatem un fascicul al revistei noastre, care, în continuarea culegerii Dialog cu Stalin, a trebuit să ia (la rândul său) numele de Firul timpului.
Materialul publicat în bilunar sau adunat în fasciculul în format de revistă a putut fi pus la dispoziţia tovarăşilor, care se îngrijesc de difuzarea programului nostru într-un cerc mai puţin restrâns, sub formă de rezumate mai mult sau mai puţin ample, de teze, uneori de antiteze şi teze opuse. Dar când reuniunile, cu expunerea lor orală, de o amploare deloc neglijabilă şi uneori pe teme teoretice deloc simple, nu au fost urmate de o publicare adecvată, cu atât mai mari au fost dificultăţile în dezvoltarea ulterioară a muncii. Reuniunile dinaintea acesteia au fost opt (lăsând la o parte două de natură regională), începând cu 1 aprilie 1951. Darea de seamă integrală a primelor două a fost difuzată printr-un buletin litografiat de partid, în timp ce în amintitul fascicul-revistă s-a putut reda în text rezumativ materialul reuniunilor desfăşurate până la cea din Genova (aprilie 1953). Tot acest material este deci, într-un anumit fel, disponibil, cu unele referinţe orientative la temele de teorie, de program, de politică şi tactică; în domeniile economic, istoric, social, filozofic, cu sprijinul publicaţiilor anterioare din revistă şi din ziar.
În timp ce obiectivul central al muncii era revendicarea programului de partid împotriva degenerărilor valului de oportunism care a măturat Internaţionala a III-a, punând această critică, din punct de vedere istoric, în legătură cu viguroasa opoziţie tactică a Stângii italiene din 1919 până în 1926, înaintea rupturii cu centrul de la Moscova, s-a dovedit necesar, ca urmare a repetatelor cereri venite din partea tovarăşilor şi a grupurilor, să se clarifice semnificaţia marxistă a marilor chestiuni de strategie istorică proletară care sunt desemnate de obicei drept chestiunea naţională şi colonială şi chestiunea agrară. Reuniunea de la Trieste din 30-31 august 1953 a fost dedicată unei expuneri complete a Factorilor de rasă şi naţiune în teoria marxistă şi a servit la înlocuirea unei anumite subordonări facile a acestor relaţii faţă de un dualism clasist simplificator — calomnie de care am fost mereu vizaţi — cu justa evaluare a axei materialismului istoric, care se întemeiază pe faptul reproductiv chiar înainte de cel productiv, pentru a deduce din datele materiale complexele şi nenumăratele suprastructuri ale societăţii umane. Acest material a fost publicat în întregime într-o serie de „Fire“ în ultima parte a anului trecut în acest ziar şi se află la dispoziţia muncii tovarăşilor. Odată cu reuniunea de la Trieste însă, s-a ajuns la expunerea viziunilor marxiste asupra temei naţionale europene până în secolul al XIX-lea şi a rămas de tratat problema coloniilor şi a popoarelor de culoare şi din Orient, legată de perioada imperialismului capitalist şi a războaielor mondiale. Despre următoarea expunere de la Florenţa, care a reprezentat o punte între datele marxismului din textele clasice şi cele din operele lui Lenin şi din tezele primelor două congrese ale Internaţionalei de la Moscova, nu avem până acum decât o dare de seamă sumară în ziar: de la 6-7 decembrie, data reuniunii, nu a fost elaborată şi nici difuzată o dare de seamă mai amplă şi mai bogată în documentaţia ce a fost furnizată cu acel prilej. Lipsa unui asemenea text s-a făcut simţită, întrucât unele poziţii nu au fost bine asimilate şi acceptate, fie şi numai de către câţiva tovarăşi. Trebuie aşadar să se remedieze acest lucru.
Cererile altor tovarăşi privitoare la chestiunea agrară au determinat tratarea ei într-o serie de „fire ale timpului“, apărute de la începutul anului 1954 până astăzi, şi care constituie un ansamblu organic, împreună cu seria de teze conclusive prezentată în numărul apărut cel mai recent. Totuşi, şi aici rămâne încă de desfăşurat, după cum se ştie, o vastă muncă. S-a prezentat în întregime tabloul chestiunii agrare la Marx, arătându-se că ea nu este un capitol izolat (acest lucru nu se întâmplă niciodată în sistemul marxist), ci conţine în sine nu doar întreaga teorie a economiei capitaliste, ci şi toate legăturile ei inseparabile cu programul revoluţionar al proletariatului. Rămâne ca, printr-o altă serie ce va fi începută în curând, să se dezvolte istoria chestiunii agrare în revoluţia rusă, cu scopul de a arăta cum concepţiile lui Lenin concordă în totul cu teoria clasistă a partidului, precum şi justa explicaţie ce trebuie dată astăzi devenirii sociale ruse contemporane.
Concluziile asupra chestiunii agrare conduc direct la tema pe care şi-o propune actualul raport: marele conflict, care nu este de idei şi de condeie, ci de forţe de clasă reale ce acţionează în societate, între construcţia economică a marxiştilor şi cele multe, dar toate asemănătoare şi niciuna nouă şi originală, pe care i le-au opus susţinătorii şi apologeţii ordinii capitaliste. Justa abordare a acestui bagaj fundamental al nostru serveşte la asigurarea formării mişcării reînnoite împotriva unui dublu pericol care îi pândeşte uneori chiar şi pe unii mai puţin pregătiţi dintre ai noştri, în ciuda rigidului cordon sanitar de intransigenţă organizatorică la adresa căruia ni se fac frecvente ironii. Un pericol este acela de a se lăsa impresionat de contrastul net cu doctrinele economiştilor oficiali cronologic ulteriori lui Marx şi de pretinsul avantaj pe care aceştia l-ar avea pentru că au putut lucra pe materiale ulterioare „mai bogate“, ceea ce face jocul pretenţiei lor că evoluţiile lumii economice ar fi dezminţit, odată cu previziunile, teoria lui Marx. Al doilea pericol este acela ca, în faţa prăbuşirilor înfricoşătoare ale frontului proletar, elemente mult mai pline de prezumţie decât de râvnă să afirme că teoria economică a capitalismului şi a sfârşitului său ar trebui refăcută cu date pe care Marx nu le-a putut avea, rectificând multe dintre poziţiile sale.
O contribuţie la acest al doilea punct a fost adusă de o serie precedentă de câteva „Fire ale timpului“ dedicate „batrahomiomahiei“ unor grupuleţe, cum este cel francez Socialisme ou barbarie, căruia i s-au asimilat unii deviaţi din mişcarea noastră, care pretind să edifice o aducere la zi a lui Marx şi să-i elimine „erorile“, serie în care a fost combătută în mod deosebit teoria defectuoasă a inserării, între capitalism şi comunism, a unui nou mod de producţie cu o nouă clasă dominantă, aşa-numita birocraţie, care în Rusia, în locul capitalului şi al burgheziei, i-ar oprima şi i-ar exploata pe muncitori; demonstrând că această divergenţă se reduce la o opoziţie de nedepăşit cu elementele fundamentale, cele mai vitale şi mai valabile, ale marxismului.
Prin urmare, tema prezentei reuniuni se leagă de cea care a fost tratată la Milano cu privire la invarianţa istorică a teoriei revoluţionare. Aceasta nu se formează şi cu atât mai puţin nu se peticeşte, zi de zi, prin adăugiri succesive sau abile „schimbări de curs“ şi rectificări de tir, ci se naşte ca un bloc monolitic la o cotitură a istoriei, la cumpăna dintre două epoci: cea pe care o urmăm noi a avut o asemenea origine la mijlocul secolului al XIX-lea, iar în puternica ei integritate noi o apărăm fără a abandona nicio fărâmă din ea adversarului. Confirmarea ştiinţifică a acestei teorii a invarianţei constă în a arăta, în lumina cârtelilor contrarevoluţionare din decursul a mai bine de un secol, până la cele mai recente, că marea bătălie polemică, purtată la cotiturile decisive cu armele în mână de către cele două părţi, este în mod unitar mereu aceeaşi, iar noi coborâm în ea cu aceleaşi argumente care au constituit proclamaţia revoluţionară a comuniştilor marxişti, pe care nu doar că nicio descoperire sau găselniţă a unei pretinse ştiinţe nu le-a depăşit sau ştirbit, ci ele domină cu aceeaşi forţă şi de la o înălţime tot mai mare aberaţiile culturii conservatoare. Iar pentru a o zdrobi pe aceasta, ele au nevoie de puterea de clasă, dar nicidecum de sprijinul unor intelectuali şi al unor cenacluri, preocupaţi să etaleze un marxism nou şi mai bun.