Chiar acum (12 (25) martie) am citit în „Neue Zürcher Zeitung“ (nr. 517 din 24 martie) următoarea ştire transmisă prin telegraf din Berlin:
„Din Suedia se anunţă că Marxim Gorki a trimis atît guvernului, cît şi Comitetului executiv o scrisoare de salut entuziast. El salută victoria poporului asupra stîlpilor reacţiunii şi cheamă pe toţi fiii Rusiei să ajute la construirea edificiului noului stat rus. Totodată el cheamă guvernul să-şi încununeze opera de eliberare prin încheierea păcii. Această pace, spune el, nu trebuie să fie o pace cu orice preţ. În momentul de faţă, Rusia are mai puţine motive decît oricînd să lupte pentru a obţine pacea cu orice preţ. Aceasta trebuie să fie o pace care să permită Rusiei să stea cu cinste alături de celelalte popoare ale lumii. A curs destul sînge omenesc; noul guvern şi-ar cîştiga un mare merit nu numai în faţa Rusiei, ci şi în faţa întregii omeniri dacă el, noul guvern, ar reuşi să încheie repede pacea“.
Astfel este transmisă scrisoarea lui M. Gorki.
Cînd citeşti această scrisoare, îmbibată de prejudecăţile filistine curente, încerci un sentiment de amărăciune. Autorul acestor rînduri a avut prilejul, în timpul întîlnirilor cu Gorki pe insula Capri, să-i atragă atenţia asupra greşelilor lui politice şi să-i facă imputări. Gorki para aceste imputări cu zîmbetul lui neasemuit de fermecător şi declara sincer: „Ştiu că sînt un prost marxist, şi apoi noi, artiştii, sîntem toţi puţin cam iresponsabili“. Pe cine nu l-ar fi dezarmat?
Fără îndoială că Gorki e un gigant al literaturii, care a adus şi va aduce mult folos mişcării proletare mondiale.
Dar de ce se apucă Gorki de politică?
După părerea mea, scrisoarea lui Gorki exprimă prejudecăţile extrem de răspîndite nu numai ale micii burghezii, ci şi ale unei părţi dintre muncitori care sînt sub influenţa acesteia. Toate forţele partidului nostru, toate eforturile muncitorilor conştienţi trebuie concentrate spre o luptă îndîrjită, perseverentă, multilaterală împotriva acestor prejudecăţi.
Guvernul ţarist a început şi a dus războiul actual ca un război imperialist, tîlhăresc, de jaf, în scopul de a prăda şi sugruma popoarele slabe. Guvernul Gucikovilor şi Miliukovilor este un guvern moşieresc şi capitalist, care e silit să continue şi doreşte să continue tocmai acest fel de război. Să propui acestui guvern încheierea unei păci democratice e la fel ca şi cum ai predica unor proxeneţi virtutea.
Să ne explicăm.
Ce este imperialismul?
În broşura mea „Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului“, care a fost prezentată editurii „Parus“ încă înainte de revoluţie, acceptată de ea şi anunţată în revista „Letopis“ 32, am dat următorul răspuns la această întrebare:
„Imperialismul este capitalismul ajuns în stadiul de dezvoltare în care s-a stabilit dominaţia monopolurilor şi a capitalului financiar, a căpătat o însemnătate deosebit de mare exportul de capital, a început împărţirea lumii între trusturile internaţionale şi a luat sfîrşit împărţirea întregului teritoriu al globului între cele mai mari ţări capitaliste“ (cap. VII al broşurii menţionate, anunţată în „Letopis“, pe cînd exista încă cenzura, sub titlul: V. Ilin. „Capitalismul modern“) *1.
Capitalul a crescut în proporţii uriaşe. Uniunile unui număr restrîns de mari capitalişti (carteluri, sindicate, trusturi) manipulează miliarde şi îşi împart întreaga lume între ele. Globul este în întregime împărţit. Războiul a fost provocat de ciocnirea dintre două grupuri extrem de puternice de miliardari — grupul anglo-francez şi cel german — pentru reîmpărţirea lumii.
Grupul de capitalişti anglo-francez vrea să jefuiască în primul rînd Germania, răpindu-i coloniile (aproape toate au şi fost acaparate), iar apoi Turcia.
Grupul de capitalişti germani vrea să acapareze Turcia pentru el şi să se despăgubească de pierderea coloniilor prin cucerirea micilor state vecine (Belgia, Serbia, Romînia).
Acesta e adevărul adevărat, care este disimulat prin tot felul de minciuni burgheze cu privire la războiul „eliberator“, „naţional“, la „războiul pentru dreptate şi echitate“ şi alte zorzoane de soiul acestora, la care recurg întotdeauna capitaliştii pentru a prosti pe oamenii simpli.
Rusia nu duce războiul cu banii ei. Capitalul rus este părtaş la capitalul anglo-francez. Rusia duce război ca să poată jefui Armenia, Turcia, Galiţia.
Gucikov, Lvov, Miliukov, miniştrii noştri de astăzi, nu sînt persoane alese la întîmplare. Ei sînt reprezentanţi şi conducători ai întregii clase a moşierilor şi a capitaliştilor. Ei sînt legaţi de interesele capitalului. Capitaliştii nu pot renunţa la interesele lor, aşa cum nu poate omul să-şi muşte singur urechea.
În al doilea rînd, Gucikov-Miliukov & Co., sînt legaţi de capitalul anglo-francez. Ei au dus şi duc război cu bani străini. Ei au promis să plătească anual dobînzi de sute de milioane pentru miliardele luate cu împrumut şi să stoarcă acest tribut de la muncitorii ruşi şi de la ţăranii ruşi.
În al treilea rînd, Gucikov-Miliukov & Co. sînt legaţi de Anglia, Franța, Italia, Japonia şi de celelalte grupuri de tîlhari capitalişti prin tratate directe privitoare la ţelurile tîlhăreşti ale acestui război. Aceste tratate au fost încheiate încă de ţarul Nicolaie al II-lea. Gucikov-Miliukov & Co. s-au folosit de lupta muncitorilor împotriva monarhiei ţariste pentru a pune mîna pe putere, dar ei au confirmat tratatele încheiate de ţar.
Întregul guvern gucikovist-miliukovist a făcut acest lucru În manifestul său, pe care „Agenţia telegrafică din Petersburg“ l-a transmis în străinătate prin telegraf la 7 (20 martie): „guvernul“ (lui Gucikov şi Miliukov) „va respecta cu fidelitate toate tratatele care ne unesc cu celelalte puteri“, se spune în acest manifest. Noul ministru de externe, Miliukov, a declarat acelaşi lucru în telegrama sa din 5 (18) martie 1917 adresată tuturor reprezentanţilor din străinătate ai Rusiei.
Toate aceste tratate sînt secrete, şi Miliukov & Co. nu vor să le dea publicităţii din două motive: 1) ei se tem de popor, care nu vrea acest război de jaf; 2) ei sînt legaţi de capitalul anglo-francez, care cere ca aceste tratate să rămînă secrete. Dar oricine citeşte ziarele şi studiază problema ştie că în aceste tratate este vorba de jefuirea Chinei de către Japonia; de jefuirea Persiei, a Armeniei, a Turciei (în special a Constantinopolului) şi a Galiţiei de către Rusia; a Albaniei de către Italia; a Turciei şi a coloniilor germane de către Franţa şi Anglia etc.
Aşa stau lucrurile.
De aceea să propui guvernului gucikovist-miliukovist încheierea cît mai rapidă a unei păci cinstite, democratice, de bună vecinătate este tot una cu predica pe care un bun „părinte“ de la ţară ar ţine-o moşierilor şi negustorilor ca să trăiască „în frica lui dumnezeu“, să-şi iubească aproapele şi, atunci cînd primesc o palmă pe obrazul stîng, să-l întindă şi pe cel drept. Moşierii şi negustorii ascultă predica, asupresc şi jefuiesc mai departe poporul şi se extaziază cît de bine ştie „părintele“ să mîngîie şi să-i domolească pe „ţărănaşi“.
Un rol absolut identic — indiferent dacă sînt sau nu conştienţi de acest lucru — îl joacă toţi aceia care în cursul războiului actual, imperialist, adresează guvernelor burgheze cuvinte frumoase despre pace. Guvernele burgheze uneori refuză categoric să asculte asemenea cuvinte, ba chiar le interzic, alteori le îngăduie şi fac promisiuni în dreapta şi în stînga, spunînd că ei, vedeţi dv., duc războiul tocmai în vederea încheierii cît mai rapide a „celei mai drepte“ păci şi că vinovat este numai duşmanul lor. În realitate, vorbele despre pace adresate guvernelor burgheze constituie o amăgire a poporului.
Grupurile de capitalişti, care au scăldat pămîntul în sînge de dragul împărţirii teritoriilor, pieţelor, concesiunilor, nu pot încheia o pace „onorabilă“. Ele pot încheia numai o pace ruşinoasă, o pace pentru împărţirea prăzii dobîndite prin jaf, pentru împărţirea Turciei şi a coloniilor.
Dar, în afară de aceasta, guvernul gucikovist-miliukovist în general nu vrea pacea în momentul de faţă, deoarece acum el ar căpăta din „pradă“ „numai“ Armenia şi o parte a Galiţiei; or, el vrea să mai ia şi Constantinopolul, ba încă să mai ia înapoi de la germani Polonia, pe care ţarismul întotdeauna a asuprit-o cu atîta neomenie şi neruşinare. Apoi guvernul gucikovist-miliukovist nu este de fapt decît un vătaf al capitalului anglo-francez, care vrea să păstreze coloniile răpite Germaniei şi, în plus, să silească Germania să restituie Belgia şi o parte din Franţa. Capitalul anglo-francez i-a ajutat pe Gucikovi şi Miliukovi să-l înlăture pe Nicolaie al II-lea, pentru ca, la rîndul lor, să ajute capitalul anglo-francez „să învingă“ Germania.
Ce trebuie să facem?
Pentru a obţine pacea şi cu atît mai mult pentru a obţine o pace cu adevărat democratică, cu adevărat onorabilă) trebuie ca puterea în stat să aparţină nu moşierilor şi capitaliştilor, ci muncitorilor şi ţăranilor săraci. Moşierii şi capitaliştii alcătuiesc o minoritate neînsemnată a populaţiei; capitaliştii, după cum ştie toată lumea, cîştigă sume fabuloase de pe urma războiului.
Muncitorii şi ţăranii săraci formează imensa majoritate a populaţiei. De pe urma războiului ei nu se îmbogăţesc, războiul le aduce ruină şi foamete. Ei nu sînt legaţi nici de capital, nici de tratatele încheiate între grupurile tîlhăreşti ale capitaliştilor; ei pot si vor sincer să pună capăt războiului.
Dacă puterea de stat în Rusia s-ar afla în mîinile Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor, aceste Soviete şi Sovietul pe întreaga Rusie, ales de ele, ar putea şi, probabil, ar fi de acord să înfăptuiască programul păcii pe care partidul nostru (Partidul muncitoresc social-democrat din Rusia) l-a schiţat încă la 13 octombrie 1915 în Organul Central al acestui partid, ziarul „Soţial-Demokrat“, nr. 47 *2 (care din pricina jugului cenzurii ţariste apărea atunci la Geneva).
Acest program al păcii ar fi, probabil, următorul:
1) Sovietul de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor pe întreaga Rusie (sau Sovietul din Petersburg, care-i ţine vremelnic locul) ar declara imediat că nu e legat de nici un fel de tratate, nici ale monarhiei ţariste, nici ale guvernelor burgheze.
2) Ar publica imediat toate aceste tratate pentru a expune oprobriului public scopurile tîlhăreşti urmărite de monarhia ţaristă şi de toate guvernele burgheze fără excepţie.
3) Ar propune neîntîrziat şi deschis tuturor puterilor beligerante să încheie imediat armistiţiul.
4) Ar publica neîntîrziat, pentru ca întregul popor să ia cunoștință de ele, condiţiile de pace ale noastre, ale muncitorilor şi ţăranilor:
eliberarea tuturor coloniilor;
eliberarea tuturor popoarelor dependente, asuprite şi lipsite de drepturi depline.
5) Ar declara că nu aşteaptă nimic bun de la guvernele burgheze, ci propune muncitorilor din toate ţările să răstoarne aceste guverne şi să predea toată puterea în stat în mîinile Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor.
6) Ar declara că datoriile de miliarde contractate de guvernele burgheze pentru a duce acest război criminal şi tîlhăresc pot să le plătească domnii capitalişti, dar muncitorii şi ţăranii nu recunosc aceste datorii. A plăti dobînzi la aceste împrumuturi înseamnă ca ani îndelungaţi să plăteşti tribut capitaliştilor pentru că au avut bunătatea să îngăduie muncitorilor să se ucidă unii pe alţii de dragul împărţirii prăzii între capitalişti.
Muncitori şi ţărani! — ar spune Sovietul de deputaţi ai muncitorilor —, vreţi să plătiţi sute de milioane de ruble anual domnilor capitalişti drept recompensă pentru războiul dus pentru împărţirea coloniilor africane, a Turciei etc.?
După părerea mea, pentru aceste condiţii de pace Sovietul de deputaţi ai muncitorilor ar consimţi să ducă război împotriva oricărui guvern burghez şi împotriva tuturor guvernelor burgheze din lume, căci acesta ar fi într-adevăr un război drept şi toţi muncitorii şi oamenii muncii din toate ţările ar ajuta la cîştigarea victoriei în acest război.
Muncitorul german vede acum că monarhia războinică e înlocuită în Rusia cu o republică războinică, cu o republică a capitaliştilor, care vor să continue războiul imperialist, care confirmă tratatele tîlhăreşti ale monarhiei ţariste.
Judecaţi singuri: poate oare muncitorul german să aibă încredere într-o asemenea republică?
Judecaţi singuri: va continua oare războiul, se va menţine oare dominaţia capitaliştilor pe întregul glob dacă poporul rus, pe care amintirile vii ale marii revoluţii „din 1905“ l-au ajutat şi îl ajută, îşi va cuceri deplina libertate şi va preda întreaga putere de stat în mîinile Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor şi ţăranilor?
N. Lenin
Zürich, 12 (25) martie 1917
Publicat pentru prima oară în 1924, în revista „Kommunisticeskii Internaţional“ nr. 3—4
Se tipărește după manuscris
*1. Vezi V. I. Lenin. Opere complete, vol. 27, Bucureşti, Editura politică, 1964, ed. a doua, p. 393. — Nota red.
*2. Vezi V. I. Lenin. Opere complete, vol. 27, Bucureşti, Editura politică, 1964, ed. a doua, p. 49—52. — Nota red.
32. Lucrarea „Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului“ a fost scrisă de Lenin în prima jumătate a anului 1916 şi la 19 iunie (2 iulie) a fost trimisă prin Paris la Petrograd editurii „Parus“, care, din iniţiativa lui M. Gorki, a început editarea unei serii de broşuri de popularizare despre statele vest-europene din perioada primului război mondial. Redactor al acestor broşuri era M. N. Pokrovski, care locuia la Paris şi prin intermediul căruia Lenin ţinea legătura cu editura. La 29 septembrie 1916, M. Gorki i-a scris lui M. N. Pokrovski că lucrarea lui Lenin este „într-adevăr admirabilă" şi că editura o va publica într-o ediţie specială, nu în cadrul seriei. Cu toate acestea, redacţia editurii „Parus“ a obiectat vehement împotriva criticii făcute de Lenin poziţiei de renegat a lui K. Kautsky şi a făcut unele schimbări esenţiale, scoţînd pasajele în care era criticată teoria kautskistă a ultraimperialismului şi denaturînd o serie de formulări ale lui Lenin. Cartea a fost tipărită la mijlocul anului 1917 cu o prefaţă scrisă de Lenin la 26 aprilie.
„Parus“ şi „Letopis“ — editură şi revistă fondate de M. Gorki la Petrograd.
„Letopis“ — revistă literară, ştiinţifică şi politică la care colaborau foşti bolşevici (machiştii V. A. Bazarov şi A. A. Bogdanov), precum şi menşevici. Rubrica literară era condusă de M. Gorki. Revista publica scrierile lui A. Blok, V. Briusov, A. Ceapîghin, S. Esenin, F. Gladkov, M. Gorki, A. V. Lunacearski, V. Maiakovski, V. Şişkov etc. A apărut din decembrie 1915 pînă în decembrie 1917. Editura „Parus“ a fiinţat din 1915 pînă în 1918.