1. Revoluţiile de clasă
În revoluţiile sociale, o clasă smulge puterea aceleia care o deţinea deja atunci când conflictul dintre vechile relaţii de proprietate şi noile forţe productive conduce la sfărâmarea celor dintâi.
2. Revoluţia burgheză
Revoluţia burgheză, de îndată ce descoperirile tehnice au impus producţia pe scară largă şi industria mecanizată, a desfiinţat privilegiile proprietarilor feudali asupra servituţilor personale ale şerbilor şi îngrădirile de breaslă aplicate muncii manuale, i-a expropriat în mare măsură pe meşteşugari şi pe micii ţărani, deposedându-i de stăpânirea sălaşului lor, a uneltelor lor de muncă şi a produselor muncii lor, pentru a-i transforma, la fel ca pe şerbi, în proletari salariaţi.
3. Revoluţia proletară
Clasa muncitorilor salariaţi luptă împotriva burgheziei pentru a desfiinţa, odată cu proprietatea privată asupra solului şi a instalaţiilor de producţie, şi pe aceea asupra produselor agriculturii şi industriei, suprimând formele producţiei pe întreprinderi şi ale distribuţiei mercantile şi monetare.
4. Proprietatea asupra solului agricol
Revoluţia burgheză, în locul administrării în comun a pământului agricol şi a împărţirii lui în circumscripţii feudale, a instituit liberul comerţ cu pământ, transformându-l într-o posesiune burgheză ce poate fi dobândită nu prin naştere, ci prin bani, întocmai ca aceea a întreprinderilor industriale şi comerciale.
Notă. Pretinsul feudalism în Italia meridională
Rânduiala burgheză în domeniul agrar, ca în întreaga Italie, este pe deplin desăvârşită în Mezzogiorno. Pretinsa cerinţă a unei lupte împotriva privilegiilor baronale şi feudale constituie o deviere totală a luptei de clasă proletare împotriva regimului şi a statului burghez de la Roma.
5. Dreptul imobiliar burghez
Cadrul juridic aplicat de clasa capitalistă la cumpărarea şi stăpânirea terenurilor, odată desfiinţate servituţile feudale, a fost preluat din dreptul roman, reglementând prin aceleaşi norme formale mica proprietate ţărănească şi marea posesiune funciară burgheză.
Notă. Reforma agrară în Italia
Problemele agriculturii italiene nu pot fi rezolvate prin reforme juridice privitoare la distribuirea titulară a posesiunilor, ci numai prin lupta revoluţionară pentru răsturnarea puterii naţionale a burgheziei, pentru eliminarea dominaţiei capitalului asupra agriculturii şi a fărâmiţării pământului, formă extrem de mizeră de exploatare a celor ce-l muncesc.
6. Proprietatea urbană
Proprietatea asupra terenurilor şi construcţiilor urbane a fost supusă în perioada capitalistă unei reglementări de piaţă şi de titularitate privată.
O condiţie a acumulării capitaliste este concentrarea celor lipsiţi de proprietate în spaţii restrânse; lipsa de locuinţe, supraaglomerarea excesivă din ele şi scumpirea caselor reprezintă o trăsătură caracteristică a epocii burgheze.
Atribuirea casei în proprietate chiriaşului individual, desfiinţarea sau comprimarea chiriei, ori chiar trecerea în domeniul public a terenurilor şi clădirilor, nu constituie un program care să răspundă intereselor muncitorilor.
Revoluţia proletară va avea ca efect nemijlocit o nouă redistribuire în folosinţă a locuinţelor, iar ca scop ulterior descongestionarea marilor centre, odată cu transformarea radicală a relaţiilor dintre sat şi oraş.
Notă. Problema edilitară în Italia
Politica de blocare a chiriilor şi planurile de remediere a şomajului prin construirea de locuinţe sunt avortoni reformişti şi expediente demagogice ale unei burghezii înfrânte şi vasale precum cea italiană. Ele confirmă aservirea administraţiei publice faţă de capitalism şi faţă de cerinţele sale speculative, precum şi absurditatea punerii în practică a unor planificări raţionale în cadrul unor economii mercantile şi întemeiate pe profitul de întreprindere.