Întreprinderea capitalistă de producţie are ca titular un întreprinzător care poate fi persoană fizică sau persoană juridică (firmă, societate, companie, societate anonimă pe acţiuni, cooperativă etc.). Chiar şi în cazul în care întreprinderea are sediu şi instalaţii fixe, imobilul, sau chiar maşinile şi utilajele, pot aparţine unui proprietar care să nu fie întreprinzătorul.
În economia burgheză clasică, valoarea de schimb a oricărei mărfuri se măsoară în timp de muncă omenească, dar se afirmă că ar exista acelaşi echilibru de piaţă şi juridic în cumpărarea şi vânzarea de mărfuri şi în remunerarea muncii prestate de salariaţii întreprinderii. Profitul ar recompensa organizarea tehnică superioară a diverşilor factori.
Marx, prin doctrina plusvalorii, a demonstrat că salariul, sau preţul plătit pentru forţa de muncă, este inferior valorii pe care aceasta o adaugă mărfii, atunci când orice valoare este exprimată în timpi de muncă. Profitul capitalului reprezintă munca neplătită a muncitorilor.
Tehnica modernă de producţie, care impune înlocuirea activităţilor individuale cu activitatea socială, este încătuşată în formele întreprinderii private cu scopul de a garanta extorcarea plusvalorii. Clasa industrială care profită de pe urma ei conservă şi apără, graţie puterii politice pe care o deţine, sistemul de producţie ce asigură maximul de profit şi de acumulare, în timp ce produsele socialmente utile şi benefice (aflate atât la dispoziţia clasei muncitoare, cât şi a tuturor claselor) sunt comprimate la un minim în raport cu masa enormă a eforturilor de muncă.
Excesul şi risipa de muncă socială a clasei proletare, în raport cu masa produselor utile consumului, dau un raport pasiv de zeci de ori mai deficitar decât raportul care, pentru salariatul individual, există între munca neplătită şi munca plătită, adică rata plusvalorii.
Prin urmare, sunt teze neadecvate următoarele: socialismul constă în acordarea venitului integral al muncii — prin desfiinţarea supramuncii şi a plusvalorii ar fi desfiinţată exploatarea salariaţilor — orice economie fără plusvaloare este economie socialistă — o economie socialistă poate fi contabilizată în cifre monetare — economia socialistă constă în contabilizarea timpilor de muncă.
Socialismul este eliminarea socială şi istorică a capitalismului, a sistemului de producţie dirijat de iniţiativa întreprinderilor sau a federaţiei de întreprinderi, constituită de clasa şi de statul burghez.
Chiar şi înainte de faza „superioară“, în care fiecare va prelua după nevoile sale, se va putea spune că au fost atinse o economie şi o contabilizare socialiste doar în acele sectoare în care nu vor figura partide duble şi bilanţuri de întreprindere, iar în calculele organizatorice de previziune se vor întrebuinţa doar unităţi fizice de măsură, cum sunt unităţile de greutate, capacitate, forţă, energie mecanică.