1. Concepţie social-politică cu privire la construirea unei societăţi bazate pe egalitate şi dreptate socială, lipsită de exploatare. 

Formulată iniţial de socialiştii utopici din sec. 16-18, concepţia, ca şi termenul de socialism, au fost larg răspîndite în Franţa şi Anglia, din primele decenii ale sec. 19 (v. socialism utopic). În lucrările lui Marx şi Engels, socialismul a dobîndit un conţinut consecvent ştiinţific, calitativ deosebit de socialismul utopic şi de alte variante de socialism. (v. socialism ştiinţific).

2. Orînduire socială bazată pe exercitarea puterii politice de către clasa muncitoare în alianţă cu celelalte clase şi categorii sociale de oameni ai muncii, pe proprietatea socială asupra mijloacelor de producţie, care generează relaţii de colaborare şi ajutor reciproc între membrii societăţii şi pe realizarea retribuţiei potrivit principiului  „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după munca depusă“. 

Este considerat prima fază a orînduirii comuniste. În socialism se realizează egalitatea oamenilor în domeniul proprietăţii asupra mijloacelor de producţie, dar se menţine, în anumite limite, inegalitatea repartiţiei produsului social ca rezultat al faptului că în socialism se foloseşte o parte din legile economice ale orînduirii capitaliste din care s-a structurat (de ex., legea valorii). Socialismul asigură însă premisele realizării treptate a egalităţii reale între oameni din punctul de vedere al drepturilor lor economice, politice, sociale şi culturale, egalitate care se desăvîrşeşte în comunism.