După revoluţia burghezo-democratică din februarie, îmi îndeplineam serviciul militar într-o unitate de maşini blindate care avea garnizoana la Petrograd. Era o perioadă de activitate febrilă, şi fiecare bolşevic avea mult de lucru. Eu aveam sarcina sa difuzez ziarul «Pravda». Mă duceam deseori la Comitetul Central al partidului, care pe vremea aceea, în 1917, îşi avea sediul în fostul palat al dansatoarei Kşesinskaia din cartierul Petrogradski.
La 3 (16) aprilie, ziua, am primit sarcina de partid să anunţ cît mai grabnic o serie de tovarăşi despre apropiata sosire a lui Lenin la Petrograd. Astăzi la noi orice ştire despre un eveniment important este publicată în toate ziarele şi difuzată prin radio. Pe vremea aceea însă nu dispuneam de asemenea mijloace eficiente şi rapide. De aceea fiecare dintre noi, bolşevicii, trebuia să viziteze trei tovarăşi sau trei întreprinderi şi să dea de veste că se aşteaptă sosirea lui Lenin.
Îl aşteptam cu nerăbdare pe Vladimir Ilîci şi ne-am depăşit cu toţii sarcina de partid: fiecare din noi a vizitat nu trei, ci zeci de oameni.
La 3 aprilie (16 aprilie stil nou) în piaţa Gării Finlanda se adunaseră mii de muncitori, muncitoare, soldaţi şi matrozi din Petrograd. Mii de priviri erau îndreptate în direcţia de unde trebuia să se ivească trenul. În sfîrşit, se auzi mult aşteptatul şuierat al locomotivei şi în clipa următoare trenul se opri pe peron. În uşa unui vagon se arătă un om nu tocmai înalt, îmbrăcat într-un palton negru. Era Lenin.
Vladimir Ilici salută voios pe cei care veniseră să-l întîmpine, iar aceştia îi răspunseră cu urale zgomotoase. Apoi Lenin trecu în revistă garda de onoare şi primi raportul. Era emoţionat şi oarecum stingherit de această primire neaşteptată.
Iar cînd Ilici, după ce străbătu gara, ajunse în piaţa din faţa ei, mulţimea adunată îl primi cu alte ovaţii şi urale furtunoase. Purtat pe braţe de muncitori, Vladimir Ilici fu urcat pe automobilul blindat ce staţiona lîngă gară (astăzi acest automobil blindat se găseşte la intrarea în filiala muzeului «Lenin» din Leningrad). De aici, de pe automobilul blindat, Vladimir Ilici a felicitat proletariatul revoluţionar al Petrogradului şi a lansat lozinca sa istorică: «Trăiască revoluţia socialistă!».
Era pentru prima oară cînd îl auzeam şi-l vedeam pe Vladimir Ilici. După aceea mi-a fost dat să-l mai întîlnesc de multe ori. În special mi-a rămas întipărită în minte întîlnirea mea cu Lenin la cartierul general al insurecţiei armate din Octombrie, la Smolnîi. Aici veneau într-un şuvoi neîntrerupt oameni înarmaţi din fabrici şi uzine, militari şi marinari.
La 24 octombrie (6 noiembrie) 1917 mă aflam în cancelaria detaşamentului meu. Eram pe atunci comisarul Comitetului militar revoluţionar însărcinat cu paza şi menţinerea legăturii între Smolnîi şi muncitorii din fabrici şi uzine. Deodată a intrat în cancelarie cu paşi grăbiţi unul dintre tovarăşii mei şi, fără să spună o vorbă, mi-a întins ziarul, arătîndu-mi o scurtă informaţie încadrată cu creionul roşu într-un chenar.
Ziarul burghez anunţa că Guvernul provizoriu ştie unde se găseşte Lenin şi că în legătură cu aceasta au şi fost luate măsuri pentru arestarea lui. Scăpai ziarul din mînă şi un fior îmi străbătu trupul. Ce-i de făcut? Dacă-l arestează? Tocmai acum, cînd începe revoluţia proletară!
Dar temerile mele se dovediră a fi neîntemeiate.
— E teafăr, sănătos, în afară de orice pericol — auzii eu un glas surescitat.
Cel care vorbise n-a mai spus cine e «teafăr, sănătos » şi «în afară de orice pericol», dar înţelesesem foarte bine despre cine era vorba. Am ieşit pe coridor, care zumzăia de lume ca un stup de albine. Toţi vorbeau numai despre Lenin. Unii susţineau că se găseşte în clădire, alţii dezminţeau acest lucru, dar, bineînţeles, nimeni nu ştia unde anume se găseşte Vladimir Ilici, urmărit cu atîta străşnicie de copoii Guvernului provizoriu.
Se auzea zvon de glasuri şi la postul central. M-am apropiat de un grup de ostaşi ai gărzilor roşii ca să aud ce discută. Vorbeau tot despre Lenin. Era seara tîrziu. Uitîndu-mă atent în jur, am băgat de seamă că pe prichiciul ferestrei stă un bărbat care ascultă la cele ce discută ostaşii gărzilor roşii. Chiar în acel moment am fost chemat la tovarăşul Sverdlov. Cînd mă întorceam pe coridor, zării într-una din camere lume multă şi auzii glasul lui Lenin. Mi-am vîrît şi eu capul pe uşă şi care nu-mi fu mirarea cînd l-am recunoscut pe Lenin în omul care şezuse pe prichiciul ferestrei de lîngă postul central şi ascultase discuţiile ostaşilor gărzilor roşii.
Nu-l recunoscusem îndată, fiindcă era cu perucă pe cap, ba îşi pusese şi un palton străin. Venise astfel îmbrăcat în seara zilei de 24 octombrie la Smolnîi, părăsindu-şi ultima locuinţă ilegală. M-am bucurat nespus, îmi venea să strig: Iată-l pe Lenin al nostru, e aici, printre noi!
Lenin mă observă numaidecît, mă chemă la dînsul şi mă întrebă zîmbind:
— Ei, cum merge treaba cu automobilele, tovarăşe cu autotracţiunea?
Vladimir Ilici se interesa de situaţia căilor de comunicaţie şi de transport, care au jucat apoi un rol foarte important în perioada Marii Revoluţii din Octombrie.
I-am expus situaţia din detaşamentul de sub ordinele mele. A doua zi l-am văzut pe Lenin la Congresul al II-lea al Sovietelor din întreaga Rusie. A vorbit despre pace, despre pămînt, despre formarea Guvernului sovietic, despre victoria Revoluţiei proletare în Rusia, care deschide o nouă eră în dezvoltarea întregii istorii a omenirii...