Să presupunem că o oră de muncă medie este materializată într-o valoare egală cu 6 pence sau că 12 ore de muncă medie sînt materializate în 6 şilingi. Să presupunem mai departe că valoarea muncii este egală cu 3 şilingi, sau cu produsul unei munci de 6 ore. Dacă în materiile prime, în maşinile etc. folosite în procesul de producţie a mărfii sînt materializate 24 de ore de muncă medie, valoarea lor se va ridica la 12 şilingi. Dacă, în afară de aceasta, muncitorul angajat de capitalist ar adăuga acestor mijloace de producţie 12 ore de muncă, aceste 12 ore vor fi materializate într-o valoare suplimentară de 6 şilingi. Valoarea totală a produsului se va ridica deci la 36 de ore de muncă materializată şi va fi egală cu 18 şilingi. Deoarece însă valoarea muncii, sau salariul plătit muncitorului, nu reprezintă decît 3 şilingi, capitalistul nu plăteşte nici un echivalent pentru cele 6 ore de supramuncă prestate de muncitor şi materializate în valoarea mărfii. Dacă capitalistul vinde această marfă la valoarea ei de 18 şilingi, el realizează deci o valoare de 3 şilingi pentru care nu a plătit nici un echivalent. Aceşti 3 şilingi constituie plusvaloarea, sau profitul, pe care acesta îl bagă în buzunarul său. Prin urmare, capitalistul realizează un profit de 3 şilingi nu prin aceea că vinde marfa lui la un preţ superior valorii ei, ci prin aceea că o vinde la valoarea ei reală.
Valoarea unei mărfi este determinată de cantitatea totală de muncă pe care o conţine ea. Dar o parte din această cantitate de muncă este materializată într-o valoare pentru care a fost plătit un echivalent sub formă de salariu, pe cînd cealaltă parte este materializată într-o valoare pentru care nu s-a plătit nici un echivalent. O parte din munca cuprinsă în marfă reprezintă muncă plătită, iar cealaltă parte reprezintă muncă neplătită. Prin urmare, dacă capitalistul vinde marfa la valoarea ei, adică ca cristalizare a cantităţii totale de muncă cheltuite pentru marfa, el o vinde în mod necesar cu profit. El vinde nu numai ceea ce l-a costat un echivalent, ci mai vinde şi ceea ce nu l-a costat nimic, deşi pe muncitor l-a costat munca prestată de el. Ceea ce îl costă marfa pe capitalist şi ceea ce costă ea în realitate sînt două lucruri diferite. Repet, aşadar, că profitul normal şi mediu se obţin prin vînzarea mărfurilor nu peste valoarea lor reală, ci prin vînzarea acestora la valoarea lor reală.