Dictionar politic

  Materialism istoric
 
Materialism istoric, parte integrantă a filozofiei întemeiate de Karl Marx şi Friedrich Engels, reprezentînd concepţia filozofică materialist-dialectică despre societate, despre structura sistemului social, legile generale şi forţele motrice ale dezvoltării sociale; materialismul dialectic extins la studiul vieţii sociale şi a istoriei ei.

Spre deosebire de ştiinţele sociale particulare, care studiază domenii limitate ale vieţii sociale, materialismul istoric tratează societatea în unitatea şi interacţiunea laturilor ei, procesul istoric în ansamblul său. De aceea materialismul istoric constituie un îndreptar teoretic şi metodologic pentru toate ştiinţele sociale particulare şi, în acelaşi timp, generalizează datele furnizate de acestea. 

Creat în deceniul al cincilea al sec. 19, materialismul istoric a constituit o schimbare revoluţionară în concepţiile despre societate. Pînă la Marx şi Engels aceste concepţii erau dominate de idealismul istoric, chiar dacă unii gînditori premarxişti (Aristotel, Helvétius, J.-J. Rousseau, istoricii francezi din perioada Restauraţiei ş.a.) s-au apropiat de o interpretare materialistă a unor procese şi fenomene sociale. Însuşindu-şi critic intuiţiile şi previziunile socialiştilor utopici, ca şi unele descoperiri ale economiei clasice engleze, situîndu-se pe poziţiile proletariatului modern, clasă revoluţionară, Marx şi Engels au extins consecvent, pentru prima oară în istoria gîndirii, materialismul la interpretarea vieţii sociale. Crearea materialismului istoric a permis înţelegerea istoriei societăţii ca un proces care se desfăşoară legic, a permis transformarea studierii societăţii într-o ştiinţă.

Problema fundamentală a filozofiei, raportul dintre existenţă şi conştiinţă, capătă în cadrul materialismului istoric forma particulară a raportului dintre existenţa socială şi conştiinţa socială„Nu conştiinţa oamenilor le determină existenţa, ci, dimpotrivă, existenţa lor socială le determină conştiinţa“ (K. Marx) este teza fundamentală a materialismului istoric.

Potrivit materialismul istoric, latura determinantă a vieţii sociale este procesul producţiei bunurilor materiale. Producţiei materiale îi sînt proprii două feluri de relaţii: raporturile oamenilor cu natura, care se exprimă în forţele de producţie, şi relaţiile dintre oamenii înşişi, relaţiile de producţie. În reţeaua complexă a relaţiilor sociale, materialismul istoric distinge relaţiile de producţie ca relaţii materiale, obiective, ca relaţii fundamentale care determină într-un fel sau în altul, de cele mai multe ori, mijlocit, relaţiile spirituale, ideologice. Forţele de producţie şi relaţiile de producţie alcătuiesc modul de producţie şi determină procesele vietii sociale, politice şi spirituale.

Sistemul relaţiilor de producţie constituie structura economică, baza unei societăţi determinate, pe care se înalţă o suprastructură corespunzătoare juridică şi politică şi căreia îi corespund anumite forme ale conştiinţei sociale. În timp ce gînditorii premarxişti se limitau în explicarea vieţii sociale la mobilurile ideale ale activităţii oamenilor (scopuri, năzuinţe, idei), Marx şi Engels au arătat că în spatele mobilurilor ideale ale acţiunii istorice a maselor, a claselor sociale, stau interesele lor materiale, determinate, la rîndul lor, de situaţia acestor clase în sistemul dat de relaţii de producţie. Aceasta a permis prezentarea evoluţiei societăţii ca un proces „istoric-natural“ (Marx), adică guvernat, ca şi natura, de legi fără cunoaşterea cărora nu poate fi vorba de vreo ştiinţă socială. Totodată, desprinderea relaţiilor de producţie ca relaţii sociale fundamentale care le determină pe toate celelalte, a permis întemeietorilor materialismul istoric să elaboreze categoria de formaţiune socială.

Procesul istoric este succesiunea formaţiunilor sociale, înlocuirea unei formaţiuni inferioare cu alta superioară, determinată de dialectica internă a modului de producţie şi a întregii formaţiuni socio-economice. În societăţile întemeiate pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie contradicţiile inerente modului de producţie se manifestă în lupta politică dintre clasele sociale, a cărei dezvoltare duce la revoluţia social-politică, forma de trecere de la o formaţiune social-economică la alta. 

Pe o anumită treaptă de dezvoltare, forţele de producţie intră în contradicţie cu relaţiile de producţie existente, în cadrul cărora s-au dezvoltat pînă atunci. Atunci începe o epocă de revoluţie socială, care înlocuieşte relaţiile de producţie învechite cu altele noi, corespunzătoare forţelor de producţie care s-au dezvoltat. O dată cu schimbarea bazei economice, se produce, mai mult sau mai puţin repede, schimbarea întregii suprastructuri.

Materialismul istoric este metoda şi teoria pentru studierea procesului de apariţie, dezvoltare şi declin al formaţiunilor social-economice. Sursa contradicţiilor din formaţiunile bazate pe clase antagoniste este deosebirea de situaţie şi de condiţii de trai ce există între clasele în care se împarte societatea respectivă.

Materialismul istoric subliniază, de asemenea, independenţa relativă a ideilor, al instituţiilor şi organizaţiilor în dezvoltarea socială, precum şi acţiunea lor asupra vieţii materiale a societăţii. Întrucît baza dezvoltării sociale este modul de producţie, rolul hotărîtor în istorie îl au producătorii direcţi ai bunurilor materiale - masele populare.

Arătînd caracterul obiectiv al structurii societăţii şi al dinamicii acesteia, materialismul istoric constituie, împreună cu materialismul dialectic, fundamentul teoretic al socialismului ştiinţific.

 

 

   
 
   
Sageata
   
     Bază (economică)    
Sageata
   
     Suprastructură (juridică, politică etc.)    
 
 
 
 
 Link-uri 
  Karl Marx - Prefaţa la Contribuţii la critica economiei politice 

„În producţia socială a vieţii lor, oamenii intră în relaţii determinate, necesare, independente de voinţa lor - relaţii de producţie -, care corespund unei trepte de dezvoltare determinate a forţelor lor de producţie materiale. Totalitatea acestor relaţii de producţie constituie structura economică a societăţii, baza reală pe care se înalţă o suprastructură juridică şi politică şi căreia îi corespund forme determinate ale conştiinţei sociale.

Modul de producţie a vieţii materiale determină în genere procesul vieţii sociale, politice şi spirituale. Nu conştiinţa oamenilor le determină existenţa, ci, dimpotrivă, existenţa lor socială le determină conştiinţa.

Pe o anumită treaptă a dezvoltării lor, forţele de producţie materiale ale societăţii intră în contradicţie cu relaţiile de producţie existente, sau, ceea ce nu este decît expresia juridică a acestora din urmă, cu relaţiile de proprietate în cadrul cărora ele s-au dezvoltat pînă atunci. Din forme ale dezvoltării forţelor de producţie, aceste relaţii se transformă în cătuşe ale lor.

Atunci începe o epocă de revoluţie socială. O dată cu schimbarea bazei economice are loc, mai încet sau mai repede, o revoluţionare a întregii uriaşe suprastructuri. Atunci cînd cercetăm asemenea revoluţionări, trebuie să facem întotdeauna o deosebire între revoluţionarea materială a condiţiilor economice de producţie, care poate fi constatată cu precizie ştiinţifică şi formele juridice, politice, religioase, artistice sau filozofice, într-un cuvînt formele ideologice, în care oamenii devin conştienţi de acest conflict şi-l rezolvă prin luptă. După cum un individ oarecare nu poate fi judecat după ceea ce gîndeşte despre sine, tot astfel o asemenea epocă de revoluţie nu poate fi judecată prin prisma conştiinţei sale. Dimpotrivă, această conştiinţă trebuie explicată prin contradicţiile vieţii materiale, prin conflictul existent între forţele de producţie sociale şi relaţiile de producţie.

O formaţiune socială nu piere niciodată înainte de a se fi dezvoltat toate forţele de producţie, pentru care ea oferă suficient cîmp liber, şi noi relaţii de producţie, superioare, nu apar niciodată înainte ca în sînul vechii societăţi să se fi copt condiţiile materiale ale existenţei lor. De aceea omenirea îşi pune întotdeauna numai sarcini pe care le poate rezolva, căci la o examinare mai aprofundată se va constata întotdeauna că sarcina însăşi se naşte numai atunci cînd condiţiile materiale ale rezolvării ei există deja sau, cel puţin, sînt în proces de devenire.

În linii generale, modurile de producţie asiatic, antic, feudal şi burghez-modern reprezentau respectiv epoci de progres ale formaţiunii economice a societăţii. Relaţiile de producţie burgheze reprezintă ultima formă antagonistă a procesului de producţie social, antagonistă nu în sensul unui antagonism individual, ci al unui antagonism care ia naştere din condiţiile sociale de trai ale indivizilor; dar forţele de producţie care se dezvoltă în sînul societăţii burgheze creează totodată condiţiile materiale ale rezolvării acestui antagonism. De aceea cu formaţiunea socială burgheză se încheie preistoria societăţii omeneşti.“

 

Friedrich Engels - Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă

„«materialism istoric» [înseamnă] acea concepţie despre istoria omenirii care vede cauza ultimă şi forţa motrice hotărîtoare a tuturor evenimentelor istorice importante în dezvoltarea economică a societăţii, în schimbările modului de producţie şi de schimb, în împărţirea societăţii în diferite clase, care decurge de aici, şi în luptele dintre aceste clase.“

„Faptele noi au impus o nouă cercetare a întregii istorii anterioare, şi atunci s-a văzut că întreaga istorie anterioară, cu excepţia stărilor primitive, a fost istoria unor lupte de clasă, că aceste clase sociale în luptă unele cu altele sînt de fiecare dată produsul relaţiilor de producţie şi de schimb, într-un cuvînt al relaţiilor economice din epoca respectivă; că, prin urmare, structura economică a societăţii din fiecare perioadă istorică dată constituie baza reală care explică, în ultimă instanţă, întreaga suprastructură - instituţiile juridice şi politice, precum şi concepţiile religioase, filozofice şi de altă natură din perioada istorică respectivă.“

„Concepţia materialistă despre istorie porneşte de la teza că producţia, şi alături de producţie schimbul produselor ei, constituie baza oricărei orînduiri sociale; că, în fiecare societate care apare în istorie, repartiţia produselor, şi o dată cu ea împărţirea socială în clase sau stări sociale, este determinată de ce anume se produce, cum se produce şi de felul în care se face schimbul acestor produse.“

 

Marxism
Materialism dialectic
Materialism
 
 
 
 
 
          MIA Sageata Secţiunea română Sageata Dicţionar politic Sageata M