V. I. Lenin

Ce-i de făcut?

Problemele acute ale mișcării noastre


Scris: toamna anului 1901 - februarie 1902
Sursa: V. I. Lenin, Opere complete, ediția a doua, vol. 6, Editura Politică, București, 1961, p. 1-190 [pdf]
Transcriere: Levos, 2021


Prefață

I. Dogmatism și «libertatea criticii»

a) Ce înseamnă «libertatea criticii»
b) Noii apărători ai «libertății critice»
c) Critica în Rusia
d) Engels despre însemnătatea luptei teoretice

II. Spontaneitatea maselor și conștiința social-democrației

a) Începutul avîntului spontan
b) Ploconirea în fața spontaneității. «Raboceaia Mîsl»
c) «Grupul autoeliberării» și «Rabocee Delo»

III. Politica trade-unionistă și politica social-democrată

a) Agitația politică și îngustarea ei de către economiști
b) Poveste despre felul cum l-a aprofundat Martînov pe Plehanov
c) Demascările politice și «cultivarea combativității revoluționare»
d) Ce are comun economismul cu terorismul?
e) Clasa muncitoare, luptător de avangardă pentru democrație
f) Încă o dată «calomniatori», încă o data «mistificatori»

IV. Metodele primitive ale economiștilor și organizația de revoluționari

a) Ce înseamnă metode primitive?
b) Metodele primitive și economismul
c) Organizație de muncitori și organizație de revoluționari
d) Amploarea muncii organizatorice
e) Organizație «complotistă» și «democratism»
f) Activitatea locală și activitatea pe întreaga Rusie

V. «Planul» unui ziar politic pe întreaga Rusie

a) Cine s-a supărat pentru articolul «Cu ce să începem?»?
b) Poate oare un ziar să fie un organizator colectiv?
c) Ce tip de organizație ne trebuie?

Încheiere

O încercare de fuzionare a «Iskrei» cu «Rabocee Delo»

Rectificare la «Ce-i de făcut?»

 


 

Scris în toamna anului 1901— februarie 1902

Publicat la Stuttgart în martie 1902 în volum

Se tipărește după textul volumului, confruntat cu textul culegerii: Vl. Ilin. „În 12 ani“, 1907

Cartea „Ce-i de făcut? Problemele acute ale mişcării noastre“ a fost proiectată de V. I. Lenin încă în primăvara anului 1901; articolul „Cu ce să începem?“, scris în mai, a fost, după spusele sale, o ciornă a planului pe care ulterior l-a dezvoltat pe larg în „Ce-i de făcut?“ (vezi Opere complete, vol. 5, Editura politică, 1961, ediţia a doua, pag. 9). Lenin s-a apucat temeinic să scrie această carte abia în toamna anului 1901. În decembrie a apărut în nr. 12 al „Iskrei“ articolul lui Lenin „De vorbă cu apărătorii economismului“, pe care ulterior l-a numit conspectul lucrării „Ce-i de făcut?“; în acest articol Lenin scria: „... N-am putut atinge aici decît în treacăt problemele controversate. O analiză a lor amănunţită va fi făcută într-o broşură specială, care, sperăm, va vedea lumina tiparului cam peste o lună şi jumătate“ (op. cit., pag. 367). În ianuarie 1902, Lenin termină de scris cartea, în februarie scrie prefaţa, iar la 10 martie, în „Iskra“ nr. 18, apare înştiinţarea că lucrarea a ieşit de sub tipar.

Cartea „Ce-i de făcut?“ a jucat un rol de seamă în lupta pentru crearea unui partid revoluţionar marxist al clasei muncitoare din Rusia, în izbînda obţinută de curentul leninist-iskrist în cadrul comitetelor şi organizaţiilor P.M.S.D.R., iar ulterior, în 1903, la Congresul al II-lea al partidului.

În 1902—1903 cartea aceasta s-a bucurat de o largă răspîndire în organizaţiile social-democrate din întreaga Rusie; la perchezițiile şi arestările social-democraților din Kiev şi Moscova, din Petersburg şi Nijni-Novgorod, din Kazan, Odesa şi alte oraşe se găseau exemplare din această carte. „«Ce-i de făcut?» exercită... o influenţă puternică asupra activiştilor ruşi — se releva în raportul organizaţiei „Iskra“ la Congresul al II-lea al P.M.S.D.R. —, o serie întreagă de oameni, aşa cum au declarat chiar ei, devin partizanii «Iskrei» datorită influenţei exercitate de această carte“ („Rapoartele comitetelor social-democrate la Congresul al II-lea al P.M.S.D.R.“, Moscova-Leningrad, 1930, pag. 44). Cartea captiva „mai cu seamă pe cei care erau îndeaproape legaţi de activitatea din Rusia“, își aminteşte N. K. Krupskaia („Amintiri despre Lenin“, Editura politică, 1960, pag. 55). Secretara biroului organizaţiei din Rusia a „Iskrei“, Z. P. Krjijanovskaia-Nevzorova, a făcut redacţiei ziarului „Iskra“ următoarea comunicare din Samara: „Despre «Ce-i de făcut?»... deocamdată nu auzim decît aprecieri elogioase“, „cartea e scrisă admirabil, concret şi tonul este minunat“ („Proletarskaia Revoliuţiia“, 1928, nr. 6—7, pag. 149). I. I. Radcenko, un agent al „Iskrei“, scria din Petersburg: „Pretutindeni lucrez cu plugul leninist, care este unealta cea mai bună de prelucrare a terenului. El smulge de minune scoarţa rutinei, afinează pămîntul, care promite că va da roade. Dacă ne iese în cale neghina, semănată de «Rabocee Delo», cu acest plug o smulgem pentru totdeauna din rădăcină. Minunat!“ (Arhiva Institutului de marxism-leninism de pe lîngă C.C. al P.C.U.S.). Comitetul din Moscova al P.M.S.D.R. s-a adresat redacţiei ziarului „Iskra“, exprimîndu-i mulţumiri lui V. I. Lenin pentru „Ce-i de făcut?“. În răspunsul lui la această scrisoare, Lenin scria Comitetului din Moscova: „Mulţumirile pe care le aduceţi pentru «Ce-i de făcut?» noi le-am înțeles si, desigur, nici nu le puteam înţelege altfel decît în sensul că voi aţi găsit în această carte răspunsuri la propriile voastre probleme, că din cunoaşterea directă a mişcării voi înşivă v-aţi convins de necesitatea unei activităţi mai îndrăzneţe, de o mai mare amploare, mai unificate, mai centralizate, mai strîns unite în jurul unui ziar central, — convingere formulată şi în această carte“ (Opere, vol. 6, Editura politică, 1959, pag. 193).

În redacţia ziarului „Iskra“ s-au ivit divergenţe în aprecierea cărţii lui Lenin. La consfătuirea de la München a redacţiei, care a avut loc în ianuarie 1902, G. V. Plehanov a criticat unele teze ale cărţii, în timp ce A. N. Potresov a trimis consfătuirii o recenzie entuziastă. Dar aceste divergenţe nu au depăşit cadrul redacţiei ziarului „Iskra“. Teza fundamentală a cărţii „Ce-i de făcut?“: raportul dintre elementele conştiente şi cele spontane ale mişcării muncitoreşti şi rolul conducător al partidului în lupta de clasă revoluţionară a proletariatului, a fost formulată în proiectul de program al P.M.S.D.R., elaborat de redacţia ziarului „Iskra“ cu aprobarea generală a tuturor membrilor redacţiei. „Prin urmare — scria Lenin mai tîrziu, cu prilejul reeditării cărţii, în 1907 —, nici vorbă nu putea fi de vreo deosebire principială în această problemă între proiectul de program şi «Ce-i de făcut?»“ (Opere, vol. 13, E.S.P.L.P. 1957, pag. 95). La Congresul al II-lea al P.M.S.D.R., antiiskriştii (Martînov, Akimov) şi-au întemeiat cuvîntările împotriva proiectului de program elaborat de redacţia ziarului „Iskra“ pe critica lucrării „Ce-i de făcut?“; dar majoritatea congresului, iskriştii (inclusiv Plehanov şi Martov), s-au solidarizat cu cartea lui Lenin, cu felul în care pune ea problema rolului „elementului conştient“, adică al social-democraţiei în mişcarea revoluţionară a proletariatului. După Congresul al II-lea al P.M.S.D.R., cînd menşevicii au început revizuirea sistematică a tuturor ideilor fundamentale ale vechii „Iskre“, Plehanov şi-a asumat sarcina „combaterii“ concepţiilor lui Lenin expuse în „Ce-i de făcut?“, făcînd o declaraţie antedatată cu privire la divergenţele principiale dintre el şi Lenin în problema conştiinţei şi spontaneităţii. Articolul lui V. V. Vorovski „Roadele demagogiei“ („Vpered“ nr. 11 din 23 (10) martie 1905), redactat şi completat de Lenin, a constituit răspunsul dat lui Plehanov.

Cartea „Ce-i de făcut?“ a fost reeditată de V. I. Lenin în culegerea „În 12 ani“ (noiembrie 1907; pe copertă şi pe coperta interioară este indicat anul 1908). Pentru această ediţie, Lenin a prescurtat puţin cartea, scoţînd unele amănunte şi mici observaţii polemice. Totodată, noua ediţie a fost completată cu cinci note de subsol.

În volumul de faţă, „Ce-i de făcut?“ se publică după textul ediţiei din 1902, confruntat cu textul ediţiei din 1907. [Nota red.]